Dusan Uhrin ar putea fi soluția salvatoare pentru Sepsi Sfântu Gheorghe, după ce covăsnenii au fost refuzați de Laszlo Boloni și Costel Gâlcă. Cehul a antrenat în mai multe rânduri în România, iar ultima dată a făcut-o cu succes la Dinamo, pe care a salvat-o de la retrogradare.
Sepsi Sfântu Gheorghe a avut un început slab de sezon, iar Leo Grozavu a fost demis, cu atât mai mult cu cât echipa a ratat rapid și sezonul european. Oficialii lui Sepsi au demarat imediat negocierile cu mai mulți tehnicieni, între care și Costel Gâlcă și Boloni. Pe lista lui Laszlo Dioszegi ar fi fost, potrivit zvonurilor, și Walter Zenga, italianul care le-a pregătit pe FCSB și Dinamo.
Sepsi este abia pe locul 12 în Liga 1, cu 10 puncte după 11 etape, iar covăsnenii se tem de un dezastru. Laszlo Dioszegi a urgentat lucrurile, pentru a profita de pauza provocată de meciurile naționalei, cu Germania și Armenia.
După ce a ratat primele două ținte, Boloni și Costel Gâlcă, Sepsi s-ar fi orientat spre Dusah Uhrin, potrivit ProSport. Cehul a antrenat ultima dată la Dinamo, pe care a salvat-o de retrogradare într-un sezon de coșmar pentru „câini”. Cu toate acestea, fostul tehnician al celor de la Poli Timișoara sau CFR Cluj a plecat din Ștefan cel Mare, din cauza instabilității financiare și administrative a clubului.
O altă variantă a covăsnenilor ar putea fi și Cristiano Bergodi, conform sursei mai sus amintite.
Dusan Uhrin le-a antrenat în țara noastră pe Poli Timișoara, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaș și Dinamo.
Laszlo Dioszegi începe să arate semne de nervozitate, după ce a ratat negocierile cu Boloni și cu Gâlcă. Patronul lui Sepsi spune că echipa trebuie să iasă cât mai rapid din prăpastia în care s-a afundat
De acum încolo, fiecare minut contează pentru noi. O să-i sun pe domnul Șfaiter și pe Attila Hadnagy, sunt sigur că au câte o listă cu variante de antrenor. Vom lua decizia împreună, niciodată nu voi lua decizia singur. Domnul Șfaiter are experiență mare în fotbalul românesc, nu mă compar cu el.
Cu Walter Zenga n-a fost nicio discuție, nu a fost acest nume, nu cunosc. Sperăm să numim antrenorul până la meci (n.r. – cu FC Voluntari, pe 16 octombrie). Ne trebuie un antrenor care poate să ne scoată din prăpastie. Nu acolo ne e locul! Sper să ieșim din prăpastie, încet, încet. Sunt peste 100 de antrenori care sunt propuși, dar până acum nu ne-am uitat la niciuna
Laszlo Dioszegi, la Digi Sport.