Sepsi OSK se întâlnește duminică, în deplasare, cu FCSB, echipă care se află pe prima poziție în playoff-ul din Liga 1.
Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, echipă clasată pe poziția a 2-a, la 4 puncte în urma FCSB, a declarat că vede ceva suspect în cartonașul galben încasat de Ștefănescu etapa trecută. Oficialul din Giulești a insinuat că Ștefănescu ar fi transferat deja de Becali.
Laszlo Dioszegi a fost deranjat de declarația acționarului minoritar al Rapidului și l-a asigurat că nu are nicio înțelegere cu FCSB.
„Mă deranjează foarte tare aceste declarații ale domnului Angelescu. Dânsul aruncă cu noroi în Sepsi și mi se pare foarte urât acest lucru. Ce face acum domnul Angelescu? Vrea să mute scandalul din clubul Rapid, provocând un alt scandal? Vrea să scoată din atenția oamenilor de fotbal rezultatul prost cu Farul, inventând un subiect de scandal? Eu sunt convins că niciodată domnul Șucu nu ar fi avut un asemenea discurs, dacă vorbea domnia lui.
Dar, din păcate, a vorbit Victor Angelescu. Eu vă anunț că noi chiar l-am certat pe Ștefănescu pentru acel galben. I-am spus că la meciul cu FCSB sigur venea Edi Iordănescu și cine știe ce se putea întâmpla. Poate că prindea și el în ceasul 12-lea o convocare la lot în funcție de ce se întâmpla cu jucătorii deja convocați. Ștefănescu din vară o să aibă un nou contract cu Sepsi, dar dacă ne face o ofertă bună poate îl transferă chiar domnul Șucu, de ce nu?”, a declarat Laszlo Dioszegi pentru ProSport.
El a adăugat că, dacă Rapid vrea să îl transfere pe Marius Ștefănescu, așteaptă o ofertă.
„Nu avem nicio înțelegere cu FCSB pentru Ștefănescu. Poftim, dacă Rapidul îl vrea, îi așteptăm cu o ofertă. Cine dă mai mult, acolo o să meargă. Eu am mai discutat cu domnul Șucu despre un transfer al lui Ștefănescu la Rapid. Dar, să vă mai spun un lucru. Noi nu suntem frați cu nimeni în acest campionat. Am demonstrat că nu suntem cu CFR-ul, iar cu FCSB nici atât. Aceste afirmații ale lui Victor Angelescu nu își au rostul”, a mai spus Laszlo Dioszegi.
Sepsi OSK joacă duminică primul meci din playoff, în deplasare cu FCSB.