Denise Rifai a reacționat pe rețelele de socializare, după ce a fost surprinsă pe motor cu un bărbat misterios. Prezentatoarea emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” a făcut câteva declarații despre viața ei privată, dar a vorbit și despre pasiunea ei pentru politică.
Denise Rifai a strâns o comunitate mare pe rețelele de socializare, având peste șaptezeci de mii de fani pe contul de Instagram. Prezentatoarea TV a ținut prima pagină a publicațiilor în ultima vreme din cauza relației cu Cătălin Cazacu.
Cei de la Cancan.ro au scris despre Denise Rifai că are o relație cu prezentatorul celor de la Antena Stars după ce au fost surprinși într-o ipostază tandră într-un club la finalul anului trecut. Vedeta de la Kanal D a negat zvonurile, însă recent a postat o fotografie care o înfățișează pe motorul unui bărbat misterios.
Vezi această postare pe Instagram
Denise Rifai a postat și un mesaj dur în dreptul imaginii.
Știți despre mine cât de mult îmi place politica!
Unii mă acuză că-mi place puterea. Așa e, Îmi place! Însă un altfel de Putere! Puterea Adevărului! Îmi place și am avut mereu curajul să dau Putere Adevărului! Așa m-ați cunoscut! Și așa am și devenit această jurnalistă, pe care voi o considerați puternică și informată!
Am avut mereu Curajul să spun Adevărul, oricât de Incomod ar fi fost el! Și să înfrunt demnitari în funcții de mare putere și să-i confrunt cu adevărul dur al României!”, a scris Denise Rifai pe pagina sa de Instagram.
Fanii apreciază că bărbatul din fotografia pe care a publicat-o Denise Rifai pe contul ei de Instagram este nimeni altul decât Cătălin Cazacu.
Vedeta a explicat anterior că ea și Cazacu au luat parte la același eveniment, organizat de Tania Budi, unde s-au și cunoscut, dar susține că între ei nu s-a format o idilă, așa cum s-a scris în presa mondenă.
Citesc presa aproape zilnic și prin prisma meseriei, dar și dintr-o curiozitate feminină, recunosc. Astăzi am văzut o știre de la un eveniment la care am participat în decembrie anul trecut, iar la masă noastră a stat și Cătălin Cazacu pe care l-am cunoscut acolo, el fiind invitat de prietenă mea, Tania Budi.
A fost o deschidere de club, o petrecere unde s-a și dansat. Și evident am dansat și eu. Dar de aici până la se inventa o idilă, e cale lungă. De-a lungul timpului, s-a speculat mult în presă pe tema relațiilor mele, însă va asigur că în momentul în care va fi cineva în viață mea, voi comunica deschis și asumat că și până acum.”, a mai scris Denisa Rifai, pe contul său de socializare.