Fostul portar Alexandru Nedelcu (36 de ani) s-a întors în România după experiența de la Survivor, emisiune filmată în Republica Dominicană.
Alexandru Nedelcu a vorbit deschis despre condițiile de la Survivor România. Întrebat dacă s-au întreținut relații amoroase în Republica Dominicană, Nedelcu a răspuns sincer.
Am auzit multe vorbe și multe speculații pe treaba asta, dar gândește-te că gândul nostru era numai la mâncare. Nu aveam nicio atracție față de nimeni și nespălați. Nu aveam nicio tentație.
Stai o săptămână nemâncat și o să te gândești numai la mâncare. Aveam o glumă: ‘Dacă vine o gagică cu doi hamburgeri, ce alegi? Dă hamburgerii încoace și pleacă’ . Ne era numai gândul la hamburgeri”, a povestit Alexandru Nedelcu, conform GSP.ro.
Mai în glumă, mai în serios, UTA i-a propus fostului portar Alexandru Nedelcu să se alăture staff-ului tehnic:
Acum mă simt pregătit, fiindcă am mai dat și câteva kilograme jos, vreo 20. Chiar am făcut cantonament-cantonament. Am primit o ofertă, mai în glumă, mai în serios, de la Gabi (n.r Gabriel Vasiliu, fost la Metaloglobus), antrenor de la portari la UTA. Mi-a zis că de luni mă așteaptă la antrenamente.
Am carnet de antrenori pentru copii și juniori, dar mai mult mi-a plăcut ca manager, cu actele. Sincer, simt că mai pot juca 1-2 ani”, a mai spus Nedelcu.
Nedelcu s-a retras din activitatea de fotbalist în 2019, după ce a apărat ultima oară la Metaloglobus.
Fostul atacant Robert Niță (44 de ani) a participat la show-ul TV Survivor România 2022, iar în cadrul emisiunii PlaySport Live a vorbit despre experiența inedită.
Robert Niță a fost întrebat ce alt fost fotbalist ar propune pentru următoarea ediție a show-ului Survivor. Campion cu Rapid în 2003, Robert Niță l-a propus pe Marius Șumudică (51 de ani).
Ar trebui să fie un personaj suficient de nervos în anumite momente, dar să aibă și glumele la el. Să știe când e de caterincă. Acolo, la un moment dat faci glume de foame, ca să mai uiți (râde) de mâncare.
L-aș propune la Survivor pe Marius Șumudică. Vreau să-l văd din nou slim fit, e și supărat acum. Pe această cale îi transmit ‘La mulți ani’, sper să ajungă pe banca Rapidului”, a mai declarat Robert Niță, în cadrul emisiunii PlaySport Live.