Un mare sportiv al României s-a stins din viaţă la vârsta de 76 de ani. Anunțul a fost făcut miercuri de către reprezentanții Federaţia Română de Rugby pe site-ul pe care aceștia îl administrează.
Fostul mare rugbist Petre Florescu, campion naţional şi câştigător al Cupei Europei cu Dinamo în 1967, a murit într-un moment în care nimeni nu se aștepta. Cauza decesului este încă necunoscută, întrucât anunțul a fost făcut de către forul conducător al rugby-ului din România și nu de vreun apropiat al fostului mare sportiv.
Petre Florescu s-a născut la 22 iunie 1945, în comuna Valea Ciorii, judeţul Ialomiţa. El a început să joace rugby în anul 1960 la echipa Vulcan Bucureşti. Ulterior, el a evoluat ca senior.
De-a lungul anilor, Petre Florescu s-a specializat pe postul de mijlocaş de grămadă. A fost printre puținii jucători care au avut ocazia să lucreze cu antrenori de mare valoare precum Constantin (Telu) Diamandi, Eduard Denischi şi Dumitru (Titi) Ionescu (Crapu).
Înmormântarea va avea loc vineri, 10 decembrie, la ora 12:00, la Dorobanţ, comuna Aroneanu din judeţul Iaşi.
În cariera sa, Petre Florescu a mai evoluat pentru Progresul București (1962-1965), Dinamo (1965 – 1966 și 1967-1974), Politehnica Iași (1976 – 1979), Farul Constanța (1974) și Rulmentul Bârlad (1966-1967 și 1979 – 1988).
De-a lungul carierei, acesta a cucerit un titlu de campion național cu Dinamo, echipă cu care a câștigat în 1967 și Cupa Campionilor Europeni. A adunat 20 de selecții la echipa națională pentru care a evoluat între 1967-1975, patru dintre aceastea fiind în fața Franței, câștigând de două ori. În 1968, el a devenit campion european cu România, câștigând Cupa FIRA. A fost căpitanul echipei naționale în primul turneu făcut în Argentina în 1973, participând și la competițiile organizate în Franța, Spania, Germania, Italia, Anglia.
Petre Florescu a activat și ca antrenor. El a reușit să câştige Cupa României cu Politehnica Iaşi, în 1976 şi cu echipa Rulmentul Bârlad, în anii 1979 şi 1988.
A fost chiar și pe banca echipei naţionale de tineret a României în perioada 1992-1993 şi declarat Maestru Emerit al Sportului în anul 1967.