S-a spart ulciorul lui Cosmin Contra. Fostul selecționer al României a suferit un prim eșec după o serie impresionantă de invincibilitate

Octavian Vasilescu 09.03.2022, 10:39
S-a spart ulciorul lui Cosmin Contra. Fostul selecționer al României a suferit un prim eșec după o serie impresionantă de invincibilitate

Echipa antrenată de Cosmin Contra (46 de ani), Al Ittihad, a suferit primul eșec după 15 meciuri consecutive fără înfrângere în toate competițiile.

Al Ittihad a pierdut contra celor de la Al-Hilal, scor 1-2, în deplasare. Este primul eșec pentru Cosmin Contra și băieții lui după 15 meciuri consecutive fără eșec în toate competițiile. În această serie impresionantă, Al Ittihad a câștigat 12 jocuri în prima ligă din Arabia Saudită.

Cosmin Contra și Al Ittihad, primul eșec după 15 meciuri consecutive

Salem Al-Dawasari a deschis scorul pentru Al-Hilal în minutul 16, dintr-o lovitură de la 11 metri. Harouane Camara a egalat în minutul 59 pentru Al Ittihad, dar gazdele au dat lovitura după zece minute. Vedeta Odion Ighalo a închis tabela pentru 2-1, în minutul 68.

Al Ittihad rămâne lider în Arabia Saudită, în ciuda acestui eșec. Echipa pregătită de fostul selecționer Cosmin Contra are 54 de puncte, după 23 de etape disputate. Pe locul 2 se află Al-Shabab, cu 46 de puncte. Al-Nassr completează podiumul, cu 44 de puncte. Al-Hilal a urcat pe locul 4 după acest succes, cu 43 de puncte.

Al Ittihad suferise ultimul eșec pe 22 octombrie 2021.

În runda următoare, echipa pregătită de Cosmin Contra va primi vizita celor de la Al-Shabab. Va fi un meci crucial în lupta pentru titlul din Arabia Saudită. Partida Al Ittihad – Al-Shabab va avea loc duminică, de la ora 19:45, ora României.

Cosmin Contra: „Fotbalul din Arabia Saudită este mult peste cel din România”

Cosmin Contra a vorbit recent de nivelul campionatului din Arabia Saudită, într-un interviu acordat pentru Playsport.ro.

Contra spune că fotbalul din zona arabă a crescut foarte mult în ultimii ani:

Aici sunt jucători străini de valoare. Sunt și foarte mulți antrenori de valoare, portughezi, sud-americani. Fotbalul a crescut foarte mult aici și este mult peste România, nu trebuie să conving eu pe nimeni că aici este un campionat puternic”, a spus Cosmin Contra, pentru Playsport.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622