Fază uluitoare în fotbalul din Ucraina. Un jucător a înscris cel mai rapid autogol al anului. Totul s-a petrecut în timpul partidei dintre Harkov – Zorya Lugansk din etapa a 26-a a campionatului Ucrainei.
După nici 30 de secunde de joc, scorul era deja 0-1 în favoarea Zoryei, fosta adversară a Universității Craiova din preliminariile europene. Oleksandr Mizyuk a înscris în propria poartă un gol ce a fost denumit de federație drept „cel mai rapid autogol din istoria campionatelor Ucrainei”.
Acesta a încercat să respingă o pasă în careu, dar alunecarea sa a deviat balonul în poarta apărată de Danyil Ermolov.
Scorul final a fost 5-0, după ce Zorya a mai marcat prin Guerrero, în minutul 10, Skakhov, în minutul 21, Imerenkov, în minutul 27, respectiv Brazhkov, în minutul 85. Diferența putea fi și mai mare, Buletsa ratând un penalty în minutul 33.
Și în România am avut un autogol rapid. Pe 19 august 2017, Arthur Jorge înscria în propria poartă în secunda 13 a unui duel cu Juventus București. Acesta evolua la FCSB.
Fundașul portughez era proaspăt împrumutat de la Benfica, autogolul venind chiar la meciul său de debut pentru echipa ce era pregătită atunci de Nicolae Dică.
La doi ani de la plecarea din România, fundașul a vorbit despre acea fază, dar și despre tratamentul de care a avut parte la FCSB.
„N-am prea evoluat la Steaua. Eu cred că nu a fost normal ceea ce mi s-a întâmplat acolo. Este adevărat că am făcut o greșeală și am ratat o șansă primită din partea lor la primul meu meci. Eu ajunsesem la București cu o zi înaintea meciului cu Juventus, nu am fost cu echipa în cantonament și nu îmi cunoșteam noii colegi. Am avut ghinion când mi-am dat autgolul. Niciodată nu am primit alte ocazii ca să arăt ceea ce pot. Situația prin care am trecut la Steaua este incredibilă.
Eu si Dică aproape nu am discutat. Nu am avut nicio relație. Nu am primit nicio explicaţie când nu am fost folosit. Cu Mihai Stoica mai vorbeam din când în când, foarte rar. Pe Gigi Becali l-am văzut într-un an de două sau de trei ori. Dacă este real că el se implică la echipă, e posibil că așa s-a întâmplat și în cazul meu şi el a decis ca eu să nu joc. Chiar nu știu ce să spun și ce să cred”, a declarat Artur Jorge pentru Fanatik.