S-a întors Rapidul!

Duminică, așa, cam spre miezul nopții, Rapid s-a întors în Liga 1 și acest simplu fapt e de ajuns pentru a ne da seama că ne-am îmbogățit. Un cântec venit de departe, în timp, un fel cu totul special de a simți viața, o echipă cu o voce care nu a tăcut niciodată, într-o țară care a ținut gura închisă mai mereu, de frică și, cel mai adesea, din interese rău înțelese. O poveste fără sfârșit, cum scria pe un banner, cândva, în Giulești, dar, iată, cu mai multe începuturi, în ideea că atunci când iubești, nu trebuie să îți ceri scuze, pentru nimic, niciodată. Așa credea, în Love Story, Erich Segal, și uite cât de bine se potrivește acestei suflări de oameni.

Rapid a umplut, în măsura legală a posibilității, pentru că suntem încă în stare de alertă, Arena Națională, după șase ani de la ultima partidă în elita fotbalului nostru și impresia generală e că abia acum am ieșit, cu toții, dintr-o lungă și ciudată stare de urgență. Când cântă, Rapid spune adevărul și obligă la exerciții de admirație. De fapt, greșesc, nu obligă pe nimeni, la nimic. Rapid implică o prezență sufletească și atât. Nu ai suflet, nu-i nicio problemă, doar că pierzi sensul pentru care s-a inventat fotbalul.

Apropo de invenția asta, Rapid e un clasic în viață și singurul lucru rău pe care i l-ar putea face cineva sau istoria, ar fi să-i schimbe datele de identitate, așa cum de altfel s-a mai încercat, iar pe la alte case s-a și reușit, din păcate. Ca să nu se întâmple acest lucru, Rapid s-a apărat în timp cu credința că e intangibilă, tocmai pentru că are ani mulți, spre 99, de supraviețuire, mâine-poimâine suta, dar cum asta nu era o garanție absolută, a apelat la oameni mari. Unul dintre ei, Săpunaru, s-a întors și el, punctual la întâlnirea cu istoria, vorba unui zeu care s-a implicat în construcția destinului acestui club, Adrian Păunescu. L-am văzut aseară jucând, contra Chindiei Târgoviște, de Cristi Săpunaru spun, și mi-am dat seama că noțiunea de căpitan de echipă se poate defini prin simpla lui prezență pe teren. Un zeu tânăr care poate ține în spate o echipă.
Dar Rapid București, după tot ce am văzut aseară și știm de o viață, mai e doar o echipă de fotbal? Dacă admitem că da, atunci ar trebui să explicăm lucruri care nu se pot înțelege prin cele cinci simțuri principale.

Dintre toate, revolta mi se pare definitorie pentru a înțelege ce înseamnă spiritul Rapid.
De acord, ce vedem e impresionant, ce auzim e emoționant, dar ca să înțelegi unde ești trebuie să știi că ai sub picioare un teritoriu liber orice constrângeri.
Scriu de ceva vreme despre Rapid și abia acum conștientizez că e foarte greu, spre imposibil, să te superi pe această echipă și pe oamenii care o reprezintă, pe teren sau din tribune. Greșelile pe care le-a făcut timp de aproape un secol de viață, și le-a făcut, ca toată lumea, Rapid le-a transformat într-o stare de râsu’-plânsu’, pe care doar Florian Pittiș, Colea Răutu ori Ion Dichiseanu o puteau explica.

Imaginile disperării cu Dan Șucu. Omul de afaceri și-a pus mâinile în cap după înfrângerea…

Rapid a pierdut la ultima fază cu Hermannstadt, iar Șumudică și-a distrus jucătorii: ”Îmi e…

Apropo de oameni și zei, imaginea de început de meci, cu Mitică Popescu, Alexandru Bindea și Dan Grigore, membri ai Clubului Aristocratic așteptând ca viața să înceapă din nou și din nou, în timp ce de la peluză se aprindeau speranțe, pentru a arde în teren, ei bine, această imagine spune absolut tot despre Rapid. Despre noblețea regală, dar și despre scandarea proletară pe fond de tobă încinsă într-un ritm sacadat și infinit.

Ce s-ar mai putea spune despre această echipă frenetică? Că e și astăzi, ca mereu, mai puternică în tribune decât pe teren? Că te obligă să bați din palme, fără să îți dai seama că tu dictezi astfel ritmul de joc de pe gazon? În cazul vișiniilor terenul e echivalent cu viața. Cu viața lor.
Altfel, 0-0 la pauză, cu Chindia ceva mai bună și cu Emil Săndoi ceva mai inspirat. O noapte copleșitor de caldă, și cu șase ani și două luni de la părăsirea Ligii 1 de către Rapid. Șase ani, două luni, o repriză și 12 minute. Pentru că, în minutul 57, Adrian Bălan a insistat, a pus o contră și mingea s-a dus în poarta Chindiei.
De undeva, de foarte Sus, Pittiș s-a aplecat ușor, dându-și părul într-o parte, și i-a șoptit lui Manea la ureche: ”Nae, ține minte, că ți-am spus mai de mult, sfârșitul nu-i aici!” . “Știu, Moțule, aici e abia începutul!”

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

Așa îmi închipui că a fost discuția. S-a întors Rapidul, oameni buni!