S-a făcut transferul lui Gicu Grozav. Echipa din Liga 1 care l-a convins pe fostul internațional a făcut anunțul oficial

Gabriel-Alexandru Ioniță 15.06.2022, 11:57
S-a făcut transferul lui Gicu Grozav. Echipa din Liga 1 care l-a convins pe fostul internațional a făcut anunțul oficial

Gicu Grozav a revenit la Petrolul Ploiești după 9 ani pentru a-i ajuta pe „lupii galbeni” să aibă o prestație cât mai bună la revenirea în Liga 1. Fotbalistul ajuns la 31 de ani, care a jucat ultima dată în Ungaria, pentru MTK Budapesta, a fost deja anunțat oficial de clubul galben-albastru.

Gicu Grozav a fost extrem de apreciat în perioada precedentă petrecută pe „Ilie Oană”. El a semnat pentru prima dată cu Petrolul Ploiești în vara anului 2012, după ce se despărțise de belgienii de la Standard Liege. Anterior, el mai evoluase pentru Unirea Alba Iulia, echipa care de altfel l-a și crescut, și Universitatea Cluj.

Gicu Grozav, înapoi la Petrolul Ploiești după 9 ani

Fotbalistul care poate evolua atât ca atacant, cât și ca mijlocaș de bandă a marcat de 10 ori pentru Petrolul în 33 de meciuri jucate în Liga 1 în sezonul 2012-2013. De asemenea, la finalul acelei stagiuni, cu Cosmin Contra antrenor și cu Gicu Grozav în formă excelentă, „lupii galbeni” au cucerit Cupa României, după o finală câștigată pe Arena Națională contra lui CFR Cluj cu scorul de 1-0. Unicul gol al meciului a fost marcat de Jeremy Bokila în minutul 9.

Mai mult, Gicu Grozav a avut în acea vară evoluții fabuloase în preliminariile Europa League. El a marcat nu mai puțin de 6 goluri atunci, în doar 5 meciuri. Inclusiv o „foarfecă” în fața galezilor de la Swansea City. Astfel, el le-a atras interesul rușilor de la Terek Grozny, care au plătit pentru în el în august 2013 suma de 2.2 milioane de euro.

Au urmat experiențe, mai mult nefericite, la echipe precum, Karabukspor, Bursaspor și chiar Dinamo, de două ori, înainte de a ajunge în Ungaria, în 2018. Acolo, a jucat pentru Kisvarda și Diosgyor, înainte de a fi transferat de MTK Budapesta, în iulie 2021, în schimbul sumei de 140.000 de euro. Iar acum, după un sezon bun la această echipă, a fost prezentat oficial la Petrolul Ploiești, înainte de revenirea echipei în Liga 1, după o pauză de 6 ani.

Anunțul oficial al clubului de pe „Ilie Oană”

Arc peste timp! După fix zece ani (n.r. nouă ani), Gicu Grozav e gata să îmbrace, din nou, tricoul Petrolului. Mâine (n.r. – azi), jucătorul este așteptat să ajungă la Ploiești și, de la ora 20.00, să efectueze, pe «Ilie Oană», un prim antrenament sub comanda lui Nicolae Constantin”, a anunțat marți Petrolul Ploiești prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului.

Gicu Grozav se poate lăuda cu 29 de selecții la naționala României, pentru care a marcat de 5 ori. În prezent, este cotat de Transfermarkt la 300.000 de euro.

EXCLUSIV | Jackpot pentru Petrolul. Liubliana Nedelcu, gata să aducă un sponsor uriaș la Ploiești. „Le-a plăcut ce au văzut aici”

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622