S-a făcut! Dinamo are administrator special. Vlad Iacob este noul conducător al clubului. Burcă vine antrenor

Radu Bordei 20.07.2022, 17:32
S-a făcut! Dinamo are administrator special. Vlad Iacob este noul conducător al clubului. Burcă vine antrenor

Dinamo a rezolvat prima mare problemă și are administrator special. Așa cum anunțase Playsport, Vlad Iacob a fost cel care se va ocupa de destinele echipei din Ștefan cel Mare. Acesta se va ocupa și de găsirea unui finanțator.

Dinamo are administrator special. Misiune foarte grea pentru noul șef din Ștefan cel Mare

Vlad Iacob a reprezentat soluția care a împăcat pe toată lumea, de la Dorin Șerdean, la liderii DDB și Elias Bucurică, președintele acționarului Asociația Peluza Cătălin Hîldan (20,06 %) și până la Nicolae Badea, prin Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo București (7%). Aceștia s-au pus de acord repede și Iacob a intrat deja în pâine. Va avea întâlniri cu staff-ul și cu jucătorii și se va pune pe treabă. Dinamo are nevoie de jucători, pentru a-și completa lotul, iar Iacob va lucra îndeaproape cu Ovidiu Burcă.

Fostul fundaș confirmase pentru Playsport că va prelua echipa, dacă Vlad Iacob va fi cel care se va ocupa de destinele clubului. Acum antrenorul de 42 de ani poate să facă o evaluare rapidă a lotului și să încerce să aducă cât mai repede jucători. Mai ales că Liga 2 începe pe 6 august.

Îl cunosc pe Vlad Iacob de foarte mult timp, de când lucram în administrație. E un tânăr care și-a dorit foarte mult timp să intre în zona de administrație sportivă, de a manageria un club, e un tânăr cu foarte mult entuziasm. Cine nu și-ar dori să antreneze Dinamo? Despre asta e vorba, în condițiile actuale, de incertitudine, de instabilitate, de depresia generală, cred că niciun antrenor nu poate face minuni”, a spus Ovidiu Burcă la Playsport Live.

Vlad Iacob speră să găsească un finanțator sau mai mulți pentru a salva Dinamo

Cea mai importantă misiune a noului administrator este găsirea unor potențiali finanțatori pentru a prelua clubul și a-l aduce pe linia de plutire. Acesta a avut deja mai multe întâlniri cu persoane doritoare să investească la Dinamo. Tatăl noului oficial dinamovist, fost analist politic, a fost și el implicat în aceste negocieri și le dă speranțe suporterilor.

Eu zic că sunt șanse bune să vină cineva la Dinamo să investească, acum lucrurile sunt mai clare. Un investitor vă pot spune clar că există, care vrea să vină cu 50 la sută, dar caută un partener. Este cineva care nu are experiență, care nu a condus în fotbal până acum. Este cineva care știe cine este Dinamo, ce reprezintă. Și mai vorbim și cu alți oameni, a comentat Iacob, la Playsport Live.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622