S-a făcut chetă! Cum ar fi obținut Dani Alves, de fapt, banii pentru a fi eliberat din închisoare

Iosif Pintilie 28.03.2024, 10:52
S-a făcut chetă! Cum ar fi obținut Dani Alves, de fapt, banii pentru a fi eliberat din închisoare

Dani Alves a fost eliberat din închisoare luni, după ce i s-a achitat cauțiunea de un milion de euro. Acesta va sta în libertate cel puțin până la judecarea apelului, în dosarul său.

El a fost condamnat la patru ani și jumătate pentru viol. Conform justiției din Spania, acesta a avut dreptul de a fi eliberat, pe cauțiune, după ce a executat o pătrime din pedeapsa primită.

Dani Alves este liber. De unde a avut bani de cauțiune

Au existat zvonuri că suma a fost plătită de familia lui Neymar, dar acest zvon a fost infirmat de tatăl brazilianului. Ulterior, s-a scris că Depay a achitat cauțiunea. Avocatul lui a infirmat însă acest zvon.

„Doresc să corectez la nivel oficial informația eronată conform căreia Depay e cel care a plătit milionul de euro drept cauțiune pentru Alves. E o știre falsă. Nu e adevărat deloc”, a transmis juristul, citat în presa spaniolă.

Acum, publicația spaniolă La Vanguardia a anunțat că suma a fost acoperită de mai mulți prieteni de-ai brazilianului. Mai mulți bărbați l-au vizitat, după eliberare, în conacul său, de cinci milioane de euro.

Vila în care s-a cazat Dani Alves este localizată în Esplugues de Llobregat, din Barcelona. Valoarea casei este de cinci milioane de euro. Această este deținută de el și de supermodelul Joana Sanz. Nu se știe dacă cei doi locuiesc împreună sau nu.

Locuința are o suprafață de 655 de metri pătrați, cu piscină și sală de sport proprie. Va avea o viață de lux, după mai bine de un an de zile petrecut în spatele gratiilor. Acesta este acuzat că a violat o femeie în baia unui restaurant din Barcelona, în decembrie 2022. De atunci, acesta a fost închis. În primă instanță, judecătorii l-au condamnat la patru ani și șase luni de închisoare, dar atât el, cât și partea adversă, au depus apel.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622