Bombă la Roland Garros, una din jucătoarele cele mai în formă din acest an, a părăsit deja competiția. Este jucătoarea care i-a dat bătăi de cap Simonei Halep, la Madrid. Ons Jabeur a avut un meci de coșmar și a fost eliminată.
Jucătoarea din Tunisia era văzută drept una din favorite și o adversară de seamă pentru favoritele Swiatek și Simona Halep. Jocul africancei pare adaptat la zgură, iar asta s-a văzut la Madrid, turneu pe care l-a și câștigat. Dar la Roland Garros lucrurile au stat altfel. Magda Linette, locul 56 WTA, pornea cu a doua șansă, dar poloneza și-a păstrat capul și a evitat să facă multe greșeli. În schimb, Jabeur nu a reușit să se controleze și a comis multe erori. Aceasta au și costat-o, după o partidă care a durat aproape două ore jumătate. Jucătoarea din Tunisia a cedat, în 3 seturi, scor 3-6, 7-6 (4), 7-5.
Această veste este una bună pentru Simona Halep, mai ales că românca speră să aibă parte de un parcurs cât mai lung, pe zgura pariziană.
Ana Konjuh, adversara Simonei Halep, s-a retras de la Roland Garros 2022. Ea nu mai poate evolua la turneul din capitala Franţei, motiv pentru care românca va debuta contra unei jucătoare acceptate pe tablou ca lucky loser.
Noua adversară a Simonei Halep se numește Nastasja Schunk, are 18 ani şi este la debutul pe un tablou principal al unui turneu de Mare Şlem. Partida dintre Halep, campioana ediției din 2018, și sportiva din Germania va avea loc luni. Organizatorii turneului din capitala Franţei vor anunţa ora de start duminică, atunci când va fi afişat programul zilei următoare.
Duminică, Sorana Cîrstea (27 WTA) a înfruntat-o pe Tatjana Maria (107 WTA) în primul tur al turneului de la Roland Garros. Românca era favorită, ea reușind să se impună în ambele meciuri jucate până acum împotriva sportivei din Germania. Sorana Cîrstea a impresionat la ediția precedentă de la Roland Garros. Românca s-a oprit în faza optimilor de finală, acesta fiind cel mai bun rezultat obținut în cariera ei, la Paris.
Sorana și-a respectat statutul de favorită și a început în forță meciul. Românca a condus cu 3-0, dar Tatjana nu a cedat ușor. Totuși, Sorana s-a impus în primul set fără probleme, scor 6-3. Setul secund a avut un alt scenariu. Sportiva din Germania a condus cu 3-0, dar Sorana a avut o revenire uluitoare. Românca a câștigat nu mai puțin de 6 game-uri la rând și și-a adjucat setul cu 6-3. Astfel, Sorana s-a impus categoric cu scorul de 6-3, 6-3 și s-a calificat în turul doi al competiției.