David Miculescu (22 ani) a venit la FCSB de la UTA Arad, în vara anului trecut, contra sumei de 1,7 milioane de euro. Cel puțin așa s-a vehiculat la acea vreme.
FCSB și UTA Arad au declarat, în momentul venirii lui Miculescu în Capitală, că suma de transfer este de 1,7 milioane de euro.
Cu toate acestea, în urmă cu câteva zile, Gigi Becali (65 de ani), finanțatorul celor de la FCSB, a dezvăluit o altă sumă decât în 2022.
”Am dat bani. Am dat pe David Miculescu 1.200.000 (n.r. de euro) aproape. Cam atât m-a costat. Da, pentru că mi-a dat mie banii înapoi, care e treaba?
Suntem proști? E inginerie financiară. Nu e evaziune fiscală. Nu e nimic ilegal. Mi-a convenit, pentru că nu am lăsat nici procente. Acum să nu se mai speculeze”, a declarat finanțatorul FCSB.
Situația a lăsat loc de interpretări, motiv pentru care patronul celor de la UTA Arad, Alexandru Meszar a ținut să intervină.
”Mie nu-mi place să vorbesc despre sume, că astea sunt confidențiale, dar tot dânsul a făcut anunțul pe vremuri că erau 1,7 milioane. (n.r. Gigi Becali a spus că 500.000 de euro s-au întors la FCSB) Nu, nu… asta e complicat. Clubul a încasat 1,7 milioane de euro. Punct”, a spus Meszar, potrivit Iamsport.
Dacă suma transferului lui Miculescu nu este cunoscută în acest moment, conform ultimelor declarații, pe plan sportiv, jucătorul este din ce în ce mai apreciat la echipa roș-albastră.
Trei goluri a marcat Miculescu în cele 36 apariții bifate până acum în tricoul FCSB-ului, însă staff-ul și patronul sunt încrezători că fostul arădean va avea o prestație bună în noul sezon de Superliga.
Acesta trebuie să se lupte cu Compagno pentru postul de titular, în atacul echipei antrenate de Elias Charalambous.
”’Nu mai iau atacant, pentru că e David Miculescu. Ei (n.r.- staff-ul tehnic) spun că a crescut foarte mult, lovește bine mingea, are inteligență, are forță, are viteză, deci are toate ingredientele.
Așa că nu are rost (n.r.- să transfere un alt atacant), pentru ce?”, a spus zilele trecute Gigi Becali.