S-a dat lege pentru eliberarea deținuților. Victoria cu Țara Galilor a produs un adevărat șoc în Iran

Iosif Pintilie 30.11.2022, 07:16
S-a dat lege pentru eliberarea deținuților. Victoria cu Țara Galilor a produs un adevărat șoc în Iran

Iran a obținut cea mai importată victorie din istorie. Echipa asiatică a învins Țara Galilor la Cupa Mondială din Qatar și are șanse mari de a obține calificarea în optimile competiției.

Decizia șoc luată de autoritățile din Iran

Imediat după victoria cu Țara Galilor, Iran a luat decizia de a elibera mai mulți deținuți din închisoare. Mai exact, peste 700 de deținuți au părăsit închisorile din Iran, după victoria din Qatar.

„În urma unui ordin special al şefului sistemului judiciar după victoria echipei naţionale de fotbal împotriva celei din Ţara Galilor, 709 deţinuţi au fost eliberaţi din diferite închisori din ţară”, au transmis reprezentanții Autorităților Judiciare Mizan Online.

Majoritatea persoanelor eliberate din închisoare sunt dintre cei reținuți din cauza protestelor din țară. Peste 2000 de persoane sunt închise, după ce au protestat.

Protestele au început în Iram după ce, pe 16 septembrie, Mahsei Amini murea în arest, după ce a fost arestată de poliția adjunctă după ce a încălcat codul vestimentar al statului Islamic.

Iran – Țara Galilor 2-0

Iran a dominat și s-a impus pe merit în duelul cu Țara Galilor. Meciul jucat pe Ahmad bin Ali Stadium s-a decis abia pe final. Mai exact, Iran a înscris în minutele 99, respectiv 102 ale meciului.

Asiaticii s-au impus meritat și păstrează șanse mari de calificare. Sunt la mâna lor: dacă o înving pe SUA, sunt calificați. De cealaltă parte, Gareth Bale are nevoie de o minune pentru a ieși din grupă: Anglia să bată USA, USA și Iran să termine la egalitate, iar cel mai complicat, să se impună în duelul cu Anglia.

Lotul celor din IRAN pentru Cupa Mondial

Selecționer – Carlos Queiroz

Portari – Alireza Beiranvand (Persepolis), Payam Niazmand (Sepahan), Amir Abedzadeh (Ponferradina), Hossein Hosseini (Esteghlal)

Fundași – Sadegh Moharrami (Dinamo Zagreb), Ehsan Hajsafi (AEK Atena), Shojae Khalilzadeh (Al-Ahli Doha), Milad Mohammadi (AEK Atena), Morteza Pouraliganji (Persepolis), Hossein Kanaanizadegan (Al-Ahli Doha), Majid Hosseini (Kayserispor), Ramin Rezaeian (Sepahan), Abolfazl Jalali (Esteghlal)

Mijlocași – Saeid Ezatolahi (Vejle BK), Saman Ghoddos (Brentford), Rouzbeh Cheshmi (Esteghlal), Ahmad Nourollahi (Shabab Al-Ahli), Ali Karimi (Kayserispor)

Atacanți – Alireza Jahanbakhsh (Feyenoord), Mehdi Taremi (FC Porto), Karim Ansarifard (Omonia Nicosia), Vahid Amiri (Persepolis), Mehdi Torabi (Persepolis), Ali Gholizadeh (Charleroi), Sardar Azmoun (Bayer Leverkusen)

Echipă standard: Niazmand – Moharrami, Hosseini, Hahsafi, Kannanizadegan – Ghoddos, Nourollahi – Jahanbakhsh, Taremi, Ansarifard – Azmoun

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622