Raheem Sterling (27 de ani) pleacă de la Manchester City în această vară, după ce a refuzat să semneze prelungirea contractului cu „cetățenii” și s-a certat cu Pep Guardiola. Actuala înțelegere a internaționalului englez expiră în iunie 2023, iar pe urmele sale se află deja echipe importante precum Real Madrid, Barcelona și Atletico Madrid.
Raheem Sterling a avut parte de un sezon de succes alături de Manchester City, însă în ultimele luni s-a certat cu Pep Guardiola și acum a decis să plece de pe Etihad Stadium.
Motivul? Sterling va intra în ultimul an de contract din vară și a refuzat propunerile pe care clubul de pe Etihad Stadium i le-a făcut. Astfel, Pep Guardiola a furat startul și a preferat să îl scoată din „primul 11”.
Sterling a fost rezervă în ambele manșe ale semifinalei cu Real Madrid din UEFA Champions League și a prins doar câteva minute pe final. De asemenea, nici în Premier League, unde Manchester City a cucerit titlul pentru al doilea an la rând, Raheem Sterling nu a mai fost om de bază în ultimele partide.
Totuși, în prima parte a sezonului, el a impresionat cu evoluțiile sale. 47 de meciuri a jucat Sterling în 2021 – 2022 pentru Manchester City, reușind să înscrie 17 goluri și să ofere 9 pase decisive.
Britanicii de la Daily Mail susțin că pe numele atacantului englez au venit deja oferte din partea unor cluburi ca Bayern Munchen, Chelsea, Real Madrid, Barcelona sau Atletico Madrid. Potrivit sursei citate, Sterling va lua o decizie finală cu privire la viitorul său după meciurile Angliei din Liga Națiunilor. Însă, în acest moment, el pare tentat să accepte o ofertă din Spania. Astfel, Real Madrid, Barcelona și Atletico Madrid ar putea pune mâna pe un jucător extrem de valoros din sezonul viitor.
Cota de piață a lui Raheem Sterling este de 85.000.000 de euro, potrivit Transfermarkt. Și cum va intra în ultimul an de contract, prețul pe care ar urma să îl solicite City ar putea fi unul destul de avantajos.
În 339 de meciuri jucate pentru Manchester City, Sterling a înscris 131 de goluri și a oferit 95 de pase decisive. Mulțumită acestor reușite, el a intrat deja în topul celor mai buni 10 marcatori din istoria lui City. De asemenea, s-a alăturat și jucătorilor cu peste 100 de goluri marcate în Premier League.
În Anglia, Sterling a mai evoluat la seniori pentru Liverpool. În tricoul „cormoranilor”, el a marcat 23 de goluri și a oferit 25 de pase decisive, în 129 de meciuri jucate în intervalul 2012 – 2015.
În vara anului 2015, Liverpool l-a cedat la Manchester City în schimbul a 63.7 milioane de euro.
Raheem Sterling este o piesă la fel de importantă și pentru echipa națională a Angliei. În 74 de apariții adunate pentru prima reprezentativă, el a înscris 19 goluri.
Sterling se află și acum la lotul echipei naționale, care se pregătește pentru noul sezon de Liga Națiunilor. Anglia le va înfrunta în luna iunie pe Ungaria (tur-retur), Germania și Italia.