LPF a anunțat programul etapelor 19 și 20 din returul sezonului regular al Ligii 1. Penultima rundă a anului are drept cap de afiș derby-ul dintre FCSB și Rapid.
Liga 1 se apropie de finalul de an, iar lupta pentru primul loc, dar mai ales pentru calificarea în play-off, este tot mai încinsă. Penultima etapă din 2021 programează derby-ul mult așteptat, dintre FCSB și Rapid. Spre bucuria fanilor, partida se va juca de la 20:30, oră care va permite accesul suporterilor în tribune.
FCSB este la opt pași în spatele celor de la CFR Cluj, înaintea rundei 18 din Liga 1. Dacă Dan Petrescu și compania vor câștiga pe terenul celor de la Chindia, ardelenii se vor desprinde la 11 puncte.
Pentru FCSB, orice pas fals poate deveni, astfel, decisiv în lupta de la distanță cu marea rivală. O piatră de încercare pentru Toni Petrea va fi derby-ul cu Rapid, programat miercuri, 15 decembrie.
LPF a anunțat că partida se va juca de la ora 20:30, astfel că spectatorii vor putea asista la meci, dacă îndeplinesc condiția vaccinării sau a trecerii prin boală, impusă în contextul pandemiei de coronavirus.
Liga 1, Etapa 19
Vineri, 10 decembrie 2021
Duminică, 12 decembrie 2021
Luni, 13 decembrie 2021
Liga 1, Etapa 20
Marți, 14 decembrie 2021
Miercuri, 15 decembrie 2021
Joi, 16 decembrie 2021
În tur, Rapid s-a impus cu FCSB cu 1-0, în meciul jucat pe Arena Națională. A fost partida care a dus la îndepărtarea lui Dinu Todoran de pe banca echipei și înlocuirea lui cu Edi Iodănescu.
Fanii roș-albaștrilor au sperat ca returul să se joace pe noul stadion Steaua. Ar fi însemnat, astfel, revenirea echipei lui Gigi Becali pe stadionul construit de la zero în vederea Campionatului European 2020.
Totuși, FCSB a trebuit să renunțe la acest plan, pe fondul protestelor celor de la CSA Steaua, care au amenințat cu acțiuni dure în cazul în care rivala FCSB va avea undă verde pe Ghencea.
„În Ghencea doar noi… Ori război!” este mesajul războinic afișat de suporteri. Aceștia le transmit șefilor clubului să nu ia în calcul demersurile clubului patronat de Gigi Becali. Suporterii Stelei amenință că vor reacționa, dacă acest lucru se va petrece.