Luis Suarez a dezvăluit în presa din Spania cât a durat apelul telefonic prin care antrenorul Barcelonei, Ronald Koeman, l-a anunțat că trebuie să plece de la echipă. Între timp, ajuns la Atletico Madrid, uruguayanul a marcat primul său gol împotriva fostei echipe, iar gestul adresat tehnicianului a devenit viral.
Barcelona este în pragul imploziei. Rămasă fără Messi, plecat la PSG, catalanii se zbat într-un sezon care se anunță încă de pe acum unul dintre cele mai slabe. Iar frustrările clubului condus de Joan Laporta sunt cu atât mai mari cu cât foștii jucători performează la actualele lor echipe. Este și cazul lui Luis Suarez, care a învins de unul singur Barcelona. Totul, după ce uruguayanul a cucerit titlul alături de Atletico.
Atletico Madrid a câștigat cu 2-0 derby-ul cu Barcelona, din ultima etapă înaintea pauzei provocate de meciurile naționalei. Luis Suarez a fost omul partidei, cu o pasă de gol și un gol reușit împotriva catalanilor. Suarez nu s-a bucurat la reușita din poarta lui Ter Stegen, dar nu l-a iertat pe Ronald Koeman.
L-a ironizat pe olandez, după ce acesta l-a dat afară de la echipă cu un simplu telefon. Gestul atacantului lui Atletico s-a viralizat, iar uruguayanul a revenit cu noi detalii despre telefonul primit de Koeman.
Telefonul de la Koeman, în care mi-a zis că nu sunt în planurile lui, a durat 40 de secunde, nu e modul în care îți tratezi o legendă. Mai întâi mi-a zis că nu fac parte din planurile lui, după care mi-a zis că dacă nu-mi rezolv situația, o să mă bage în următorul meci.
Nu a avut personalitatea să-mi zică direct dacă el nu mă vrea sau clubul vrea să scape de mine. Am vorbit cu soția mea și cu Leo Messi la telefon imediat. A fost un an complicat din cauza tuturor problemelor. Messi a cerut să plece și eu am fost îndepărtat
Luis Suarez, conform Marca.
Barcelona este abia pe locul 9, după 7 meciuri jucate în acest sezon, iar loviturile vin din toate părțile. Unul dintre subiectele care produc emoție în Catalunia este cel legat de plecarea lui Messi. Care, spune Javier Tebas, președintele La Liga, ar fi putut fi evitată.
„Am avut o cină cu Laporta acasă la el. A fost de acord să semnăm contractul cu CVC (un fond de investiții – n.r.).
«Putem să accelerăm negocierile? Copilul (n.r. – Messi) nu e liniștit», mi-a spus. Florentino Perez l-a întors din drum. Chiar dacă el a infirmat. N-am niciun dubiu că așa s-a întâmplat!
Am ajuns la un acord conform căruia, dacă Barcelona se înțelegea cu CVC, putea aloca 15% din banii contractului pentru transferuri. Iar în opinia mea, Messi ar fi putut continua astfel la Barcelona”, a dezvăluit președintele La Liga, Javer Tebas, potrivit ESPN.