Încep cu ceea ce ar trebui să închei. Că dramele, tragediile, nenorocirile sunt în altă parte. Catastrofele se întâmplă când ne ard de vii părinții sau copiii, când mor cu zile pe șoselele patriei din cauză că niște îmbuibați n-au construit nimic timp de câteva decenii, când ne luptăm degeaba cu boli, cu virusuri, cu pandemii. La fotbal, sunt înfrângeri. Și ne rămâne doar rușinea.
Dar e rușinea lor. Nu, nici măcar a fotbaliștilor, nici măcar a antrenorului. Pentru că ăsta-i sportul. Când n-ai de unde și cu ce, nu poți. Nu poți mai mult, nu poți deloc.
Rușinea să și-o ia pe piept mai marii fotbalului românesc. Care așa cum am spus-o când am avut ocazia, au pus lejer mânuțele pe piept și l-au trimis pe Rădoi desculț și fără gloanțe în pușcă la război.
Olimpiada nu este competiție organizată sub umbrela FIFA, așadar de ce să se opintească meșterii din Casa Fotbalului? De ce să încerce să negocieze, să oblige cluburile ca să trimită un minimum de jucători din ăia pe care Rădoi i-ar fi dorit în lot, așa cum s-a întâmplat, de pildă, în Spania?
După un Euro intens, istovitor, Spania a trimis la Jocurile Olimpice de la Tokyo tot ceea ce putea. Un Pedri, un Oyarzabal…o listă de vreo 6 jucători, dacă nu mă înșel, care s-au regăsit în lotul de la recent încheiatul campionat european.
Dar ce știm noi, chibiții? Că vorba ceea, spiritul olimpic este ăsta. Important e să participi, ce mai contează o rușine națională-n plus?
Ce știm noi, ageamii și diletanții? Ei, profesioniștii de la cluburi, au de dus lupte crâncene pentru trei lei pe care-i iau din Conference League, dac-or ajunge și acolo, fiindcă gibraltarezii, kazahtanezii sau albanezii sunt adversari redutabili. Nu?
Probabil că Rotaru nu l-ar mai fi vândut acum pe Cicâldău la Galatasaray. L-ar fi scos însă la ”taraba” olimpică, și poate cine știe, i-ar fi crescut puțin și prețul. Doar că n-a vrut, poate, să riște. Sunt nevoită să repet și asta. Dacă tu, Șumudică, îl treci în plan secund pe Costache, de exemplu, și practic, nu cade șandramaua fără el, de ce n-ai dat voie copilului să dea o mână de ajutor naționalei?
Înfrângerea asta încasată de la poporul coreean, docilul, muncitorul și seriosul popor coreean, este mai mult a voastră, stimați patroni și diriguitori ai fotbalului românesc, decât a jucătorilor. Insist cu asta, împușcați-mă. Sunt blondă și am idei puține, dar fixe.
Cât despre voi, antrenorii, nici nu mai are sens să zic ceva. Vă doresc ca atunci când sunteți în mare impas, să primiți de la soartă și voi ajutorul pe care l-a primit Rădoi de la voi la această olimpiadă. Unde a ajuns prin munca lui, nu datorită unor combinații sau cumetrii, așa cum ați preluat voi, unii, anumite job-uri.
Între voi, toți, și politicienii care împing vârtos întreg sportul românesc pe tobogan în jos, nu este nicio diferență. Ca și pe aleși, vă doare-n dos de steagul și culorile naționale. Noroc că țara asta mai are încă resurse nelimitate de talente individuale, părinți care plătesc și cheltuiesc, investesc în copiii lor să ajungă sus, ca să puteți să va trageți și voi în poze, la final. Nerușinaților!