Rusia a început alte două conflicte, cu FIFA și UEFA de data aceasta. Federația Rusă de Fotbal a reacționat dur după ce forul mondial și cel european au luat decizia de a le exclude țara din toate competițiile fotbalistice. Oficialii federației consideră decizia ca fiind una discriminatorie și spun că vor depune o contestație.
În ciuda faptului că țara lor a provocat un război care zguduie întreaga lume în aceste zile, iar în Ucraina mor oameni nevinovați, Rusia se consideră discriminată de FIFA și UEFA și a început alte două conflicte.
Europa a făcut front comun la începutul acestei săptămâni și a spus cât se poate de clar: vrea Rusia afară din competițiile FIFA. Polonezii, suedezii și cehii au fost cei mai vehemenți și au anunțat că nu vor juca sub nicio formă cu Rusia în barajul pentru Campionatul Mondial și sunt gata să boicoteze competiția. Vocea lor a fost susținută și țări precum Anglia, Franța sau Spania, iar în cele din urmă cele două foruri nu au avut de ales. Echipele de club și naționala Rusiei au fost oficial excluse de FIFA și UEFA din toate competițiile.
Astfel, naționala Rusiei nu va mai putea să joace cu Polonia în semifinalele barajului pentru Mondial, iar Spartak Moscova va fi descalificată din Europa League, unde urma să joace cu Leipzig în optimi.
Vestea nu i-a încântat deloc pe cei care sunt la conducerea fotbalului rus, iar prin intermediul unui comunicat oficial și-au manifestat nemulțumirea:
Uniunea Rusă de Fotbal nu este deloc de acord cu decizia FIFA și a UEFA de a suspenda toate echipele rusești de la participarea la meciuri internaționale pentru o perioadă nedeterminată”, a transmis Federația Rusă de Fotbal.
În continuare, rușii și-au argumentat opinia cu privire la decizia luată de cele două foruri și au ajuns la concluzia că sunt discriminați. Asta deși rachetele continuă să cadă pe întreg teritoriul Ucrainei, iar Vladimir Putin a întocmit o listă importantă cu oameni pe care îi vrea „eliminați”, printre care se află și Vitali Klitschko, fostul campion mondial al categoriei grele din box.
Considerăm că această decizie este contrară normelor și principiilor competiției internaționale, precum și spiritului sportului. Este o ofensă! Ea are un caracter discriminatoriu evident și dăunează unui număr foarte mare de sportivi, antrenori, angajați ai cluburilor și echipelor naționale și, cel mai important, milioanelor de fani ruși și străini, ale căror interese trebuie protejate de organizațiile internaționale în primul rând.
Astfel de acțiuni separă comunitatea sportivă mondială, care a aderat întotdeauna la principiile egalității, respectului reciproc și independenței față de politică. Ne rezervăm dreptul de a contesta decizia FIFA și a UEFA în conformitate cu legislația internațională a sportului”, a mai transmis Federația Rusă.