Ropotan se amuză şi la 14 ani de la episodul care a stârnit mânia dinamoviştilor: „A fost o joacă”

George Drafta 23.12.2022, 17:53
Ropotan se amuză şi la 14 ani de la episodul care a stârnit mânia dinamoviştilor: „A fost o joacă”

Adrian Ropotan a fost unul dintre fotbaliştii care a făcut parte din echipa care a adus ultimul titlu pentru Dinamo, în 2007.

La un an de la acel moment, alături de alţi doi coechipieri de la vremea respectivă, Torje şi Pulhac, au devenit celebri cu o înregistrare. Care şi peste ani îi amuză pe unii şi le trezeşete amintiri neplăcute altora. În noiembrie 2008, cei trei s-au „jucat”, fredonând o manea celebră a acelor ani, „Steaua e numai una”.

Doar că imaginile au ajuns în media, iar ideea celor trei a fost aspru amendată de fanii dinamovişti. Reacţiile au fost dintre cele mai dure având în vedere că rivalitatea de la acea vreme între stelişti şi dinamovişti era şi mai puternică. Iar Adrian Ropotan a simţit pe propria piele furia susţinătorilor roş-albilor care nu au putut trece cu vederea episodul.

”A fost o joacă, dar o să rămânem tot timpul cu această pată. Însă, ce am făcut noi pentru Dinamo e înzecit față de ce s-a întâmplat atunci. Povestea este mult mai lungă”, şi-a adus aminte  unul dintre protagonişti, în podcastul ”Victory Extra Time”, realizat de Marian Codirlă.

Ropotan a fost pus la zid de suporteri pentru momentul neinspirat
Ropotan a fost pus la zid de suporteri pentru momentul neinspirat

N-au scăpat nici de amendă

Ropotan, Pulhac şi Torje au fost sancţionaţi la sânge şi de către club. Primul, retras din activitatea în urmă cu patru ani, de la Concordia Chiajna îşi aduce aminte că decizia grupării din  Ştefan cel mare i-a produs o gaură consistentă în bugetul personal.

”A trebuit să joc vreo cinci șase luni ca să plătesc amenda aia. Dar, câștigam din prima de joc.  Hai să vă spun cum s-a întâmplat. Discuția a fost în felul următor. Am zis să nu ieșim în oraș, să stăm în familie. Ce putea să se întâmple? Și s-a întâmplat. Au fost două persoane. S-a filmat fix în fața noastră, dar am crezut că e glumă, că este pentru amintiri. Știm cine a filmat, normal, dar ce să fac? Ne-am asumat”, a mai mărturisit fostul mijlocaş.

Pulhac a fost cel mai „şifonat”

Galeria lui Dinamo a jurat răzbunare după ce a văzut imaginile cu pricina. Iar unul dintre protagonişti nu a avut linişte o perioadă.

”Unii au fost fugăriți pe stradă. Pulhac, da. Veneam după un meci și era întuneric. Se ducea acasă și a auzit niște pași în spate. S-a întors, a luat geanta, s-a ferit și a fugit. Voia să-i dea un tricou cu Steaua, cred”, a încheiat „Ropo” povestirea unuia dintre cele mai amuzante episoade din cariera sa.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622