Ronaldinho a dezbătut zvonurile momentului. Ce viitor îi prevede lui Kylian Mbappe

Olteanu Ștefan 28.12.2021, 13:09

Ronaldinho Gaucho (41 de ani), fostul fotbalist de legendă de la PSG, Barcelona și AC Milan, a vorbit într-un interviu recent despre viitorul lui Kylian Mbappe. Actualul star al parizienilor va intra în ultimele șase luni de contract și până în acest moment nu a semnat prelungirea.

„Îmi imaginez că Mbappe va fi aici pentru mult timp!”. Ronaldinho a dezbătut zvonurile momentului

Ronaldinho are altă părere în ceea ce îl privește pe Kylian Mbappe, starul de 23 de ani al lui PSG. Ultimele informații din presa internațională sugerează că transferul lui Mbappe la Real Madrid este pe cale să se rezolve, însă Ronaldinho crede că sunt doar vorbe în vânt.
Legenda fotbalului brazilian spune că Mbappe va semna în cele din urmă prelungirea cu PSG și e convins că tânărul atacant are pe Parc des Princes toate condițiile pentru a atinge cel mai bun nivel al său:

Astăzi, toți jucătorii din lume vor să joace pentru PSG. Cei mai buni sunt deja aici. Deci este cel mai bun club din lume. Eu îmi imaginez că Mbappe va fi aici pentru mult timp.
Liga Campionilor este ceva ce îi lipsește și ar fi minunat dacă ar câștiga-o cu PSG. Mbappe are un stil brazilian de joc, viteză mare și driblinguri. Driblează foarte similar cu fotbaliștii brazilieni”, a declarat Ronaldinho, într-un interviu acordat pentru site-ul oficial al clubului PSG.

Ronaldinho și-a început aventura în fotbalul european la PSG, pentru care a evoluat în intervalul 2001 – 2003.

Kylian Mbappe, declarație de dragoste pentru PSG

Kylian Mbappe a câștigat premiul pentru „cel mai bun fotbalist al anului”, decernat la Gala „Globe Soccer Awards”. Fotbalistul a fost prezent la Dubai pentru a-și ridica trofeul individual și a ținut să transmită un mesaj de mulțumire către actualul său club. De asemenea, declarațiile sale le-au dat speranțe fanilor că ar putea să semneze un nou contract cu PSG:

Îi mulțumesc lui PSG pentru că a crezut în mine în acești ani, echipei naționale și familiei mele, care a fost mereu alături de mine. Vreau să scriu istorie în fotbal. Este o motivație enormă să continui să câștig și să fiu din nou aici la anul care vine.

Sunt un tip foarte norocos care joacă la o echipă uriașă și la o națională fantastică. Obiectivul meu este să continui și să am rezultate”, a transmis Kylian Mbappe.

De asemenea, referitor la obiectivele sale pe termen scurt, internaționalul francez a declarat că vrea să câștige Champions League și Cupa Mondială din 2022.
Champions League îi lipsește din palmares lui Mbappe, iar dacă va vrea să ridice trofeul deasupra capului, în acest sezon s-ar putea să fie nevoit să își învingă viitoarea echipă.
PSG o va înfrunta pe Real Madrid în optimile de finală din UEFA Champions League:

Singurul lucru pe care îl pot anticipa la meciul împotriva lui Real Madrid este victoria lui PSG. Va fi o partidă grea și complicată. Dar vreau să câștig atât Champions League, cât și Cupa Mondială din 2022”, a mai declarat acesta la gala „Globe Soccer Awards”.

Contraatacul PSG după ce Real Madrid l-ar fi acontat pe Kylian Mbappe. Șefii francezilor vor să-i cumpere vedeta liderului din Primera Division.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622