Andrei Pavel (48 de ani) a vorbit despre întâlnirile pe care le-a avut în circuitul ATP cu Roger Federer. Elvețianul tocmai și-a anunțat retragerea din sportul de mare performanță.
Tenisul și sportul mondial rămâne fără unul dintre cei mai valoroși sportivi din istorie. Roger Federer a anunțat că Laver Cup va fi ultimul turneu la care va participa. Vestea l-a afectat teribil pe Rafael Nadal, rivalul de o viață al elvețianului.
Despre Roger Federer a vorbit și Andrei Pavel. Unul dintre cei mai valoroși tenismeni din România, Pavel l-a întâlnit pe Federer în opt rânduri. Doar prima dată a fost cu succes pentru constănțean. „L-am bătut prima oară, după care am jucat încă de 7 ori. Ce mi-a lipsit ca să-l mai înving de câteva ori a fost puțină încredere.
Roger mi-a stricat un an (2004). Jucam foarte bine, eram în formă. În prima jumătate de an, am jucat de 4 ori cu el. La două săptămâni distanță l-am întâlnit la Cupa Davis, după care la Rotterdam, după care în sferturi la Dubai, iar după alte două săptămâni, la Indian Wells și Miami.
Dacă nu îl întâlneam pe „urâtul ăsta”, anul acela ar fi fost altfel. Dar mă bucur că am avut șansa să joc cu el și la acest nivel,” a spus Andrei Pavel pentru Sport.ro.
„Pentru familia mea din tenis și nu numai,
Dintre toate darurile pe care tenisul mi le-a oferit de-a lungul anilor, cel mai mare, fără îndoială, au fost oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului: prietenii mei, adversarii mei și, mai presus de toate, fanii care dau viață acestui sport. Astăzi, vreau să împărtășesc câteva vești cu voi toți.
După cum mulți dintre voi știți, în ultimii trei ani am avut parte de provocări sub formă de accidentări și operații. Am muncit din greu pentru a reveni la o formă competitivă. Dar cunosc, de asemenea, capacitățile și limitele corpului meu, iar mesajul său pentru mine în ultima vreme a fost clar. Am 41 de ani. Am jucat mai mult de 1500 de meciuri în 24 de ani. Tenisul m-a tratat cu mai multă generozitate decât aș fi visat vreodată, iar acum trebuie să recunosc când este timpul să pun capăt carierei mele competiționale.
Laver Cup de săptămâna viitoare de la Londra va fi ultimul meu eveniment ATP. Voi mai juca tenis în viitor, desigur, dar nu la Grand Slamuri sau în circuit.
Este o decizie dulce-amară, pentru că îmi va lipsi tot ce mi-a oferit acest circuit. Dar, în același timp, există atât de multe lucruri de sărbătorit. Mă consider unul dintre cei mai norocoși oameni de pe pământ. Am primit un talent special pentru a juca tenis și am făcut-o la un nivel pe care nu mi l-am imaginat niciodată, pentru mult mai mult timp decât am crezut vreodată că este posibil”, a anunțat Federer
Rezultatele celor opt meciuri directe dintre românul Andrei Pavel și elvețianul Roger Federer:
Andrei Pavel are în palmares 3 titluri ATP, la Tokyo (1998), St. Polten (2000) și Montreal (2001).
20 de titluri de Grand Slam are Roger Federer în palmares