Românii au primit un mesaj genial din partea lui Patrick Mouratoglou înainte de startul turneului de la Cincinnati

Olteanu Ștefan 16.08.2022, 16:39
Românii au primit un mesaj genial din partea lui Patrick Mouratoglou înainte de startul turneului de la Cincinnati

Patrick Mouratoglou și Simona Halep s-au fotografiat împreună înainte de startul turneului de la Cincinnati, iar antrenorul francez a încărcat imaginea pe rețelele de socializare și a transmis un mesaj pentru fanii sportivei din Constanța. După triumful de la Toronto, unde a cucerit al 24-lea titlu în circuitul WTA, Simona Halep este motivată să producă o nouă figură frumoasă.

Simona Halep e pregătită de startul turneului de la Cincinnati! Ce mesaj a transmis Patrick Mouratoglou

Simona Halep se află pe val înainte de startul turneului de la Cincinnati și vrea să profite din plin de acest lucru, iar Patrick Mouratoglou, tehnicianul francez care din aprilie se ocupă de pregătirea româncei, a transmis printr-un mesaj care sunt intențiile elevei sale.

Halep a ridicat trofeul deasupra capului la Toronto, unde a cucerit al 24-lea titlu WTA din carieră. Acest lucru a ajutat-o pe Simona Halep să își îndeplinească un obiectiv important. Ea a revenit în top 10 WTA, mai exact pe locul 6!

Simona nu va avea prea mult timp la dispoziție să se bucure de această reușită, deoarece miercuri, 17 august, de la ora 00:00, va debuta în cadrul unui alt turneu important. Ea o va întâlni pe Anastasiea Potapova (21 de ani, locul 54 WTA), în primul tur de la Cincinnati.

Cu doar câteva ore înaintea acestei confruntări, Patrick Mouratoglou i-a asigurat pe fanii Simonei Halep că motivația este la cote maxime în anturajul sportivei:

„Rămânem motivați și recunoscători să facem ceea ce ne place în fiecare zi. Suntem binecuvântați!”, a transmis Patrick Mouratoglou, pe Instagram.

Postarea a strâns în scurt timp peste 4.000 de aprecieri.

Simona Halep și Patrick Mouratoglou, gata pentru debutul de la Cincinnati. Sursa foto: Instagram.com/patrickmouratoglou
Simona Halep și Patrick Mouratoglou, gata pentru debutul de la Cincinnati. Sursa foto: Instagram.com/patrickmouratoglou

Simona Halep o înfruntă pe frumoasa Anastasia Potapova în primul tur de la Cincinnati

Simona Halep (30 de ani, 6 WTA) a câștigat turneul WTA 1000 de la Toronto după ce a învins-o în finală pe Beatriz Haddad Maia cu scorul de 6-3, 2-6, 6-3. După acest succes, marea noastră campioană va participa la turneul de la Cincinnati.

În primul tur, Simona Halep o va înfrunta pe Anastasia Potapova (21 de ani, locul 54 WTA). Cele două s-au mai întâlnit până acum de două ori. Simona s-a impus de fiecare dată fără emoții. Ambele confruntări au avut loc anul trecut, la Gippsland Trophy, 6-4, 6-4, și la Moscova, 6-1, 6-4.

Anastasia Potapova este și ea într-o formă foarte bună. Rusoaica a jucat în finala turneului de la Praga, unde a pierdut în fața Mariei Bouzkova. Potapova a cucerit până acum un singur titlu WTA la simplu și alte două în proba de dublu. Ea a atins cea mai bună clasare din carieră, locul 48 WTA, pe 1 august 2022.

Anastasia Potapova, încurajată să devină model

În afara talentului evident, Anastasia Potapova se remarcă și prin frumusețea sa. Atunci când rezultatele sportive nu sunt satisfăcătoare, fanii îi sugerează să înceapă o carieră în modelling și să se lase de tenis. Rusoaica a explicat că nu este deranjată deloc de aceste mesaje.

„Se întâmplă deseori să-mi scrie: ”Lasă-te de tenis. De ce mai joci? Mergi la modelling”. De ce să fiu deranjată? E plăcut, într-un fel. Altfel, oamenii nu văd totul. Poate că uneori se întâmplă ceva în viaţa mea şi nu joc foarte bine.

Poate apar accidentări. Rezultatele vin dacă munceşti şi încerci să dai totul. Nu mă deranjează că-mi spun să mă fac model, chiar deloc”, a spus Anastasia Potapova.

Rușinea trăită de Simona Halep la Toronto nu a rămas fără ecou. „E foarte enervant”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622