Naționala de handbal masculin din România evoluează în aceste zile la un turneu amical din Benidorm, Spania, însă din nefericire, a debutat cu un rezultat dezastruos. „Tricolorii” au fost învinși chiar de reprezentativa țării gazdă cu un scor usturător, 42-29.
România a debutat cu stângul la turneul amical de handbal masculin de la Benidorm, fiind învinsă fără drept de apel de Spania, scor 29-42.
Terenul a părut înclinat într-o parte încă din primele minute, iar ibericii și-au majorat treptat avantajul, reușind să termine primele 30 de minute cu scorul de 23 la 16 în favoarea lor.
Repriza secundă a decurs similar. Spania s-a descurcat mult mai bine în ofensivă, reușind să marcheze alte 19 goluri. În schimb, „tricolorii” au mai răspuns doar cu 13 reușite, astfel că scorul final al confruntării nu a lăsat loc de interpretări. Spania a învins România cu 42-29.
Tot în cadrul turneului de la Benidorm mai participă Argentina și Bahrain. Acestea au fost adversare în primul meci, pe care sud-americanii au reușit să îl câștige cu scorul de 31 la 27.
Următorul duel pentru elevii antrenați de Xavi Pascual va avea loc vineri, de la ora 17:45, în compania Argentinei. Ulterior, sâmbătă, de la ora 16:45, România va disputa și ultimul meci amical de la Benidorm, contra reprezentativei din Bahrain.
De menționat ar fi faptul că Spania, Argentina și Bahrain vor juca toate la Campionatul Mondial de handbal masculin, programat în Polonia și Suedia, în intervalul 11 – 29 ianuarie.
Selecționerul României a deplasat la Benidorm, în Spania, un efectiv format din 19 jucători:
„Tricolorii” au mai avut programate două meciuri amicale și în decembrie, cu ocazia Trofeului Carpați, competiție desfășurată la Oradea. România a fost învinsă atunci de Slovacia, 30-31, dar a bătut Algeria, scor 33-25.
Românul Saed a petrecut primele sărbători în țară. „Încerc să mă acomodez!”. Cum îi poate părăsi favoritul publicului pe „dulăii” lui Xavi Pascual.
Sursa foto: facebook.com/FederatiadeHandbal.