„România, te iubesc”! Ianis Hagi, gest impresionant după ce a marcat cu Andorra

15 10. 2023, 23:11
Ianis Hagi. Foto: captură foto / Prima TV

Ianis Hagi a marcat un gol, a scos un penalty și a dat o pasă de gol pentru Florinel Coman.

Fotbalistul lui Alaves a făcut 2-0 pentru România cu un șut din marginea careului de 16 metri. Imediat după golul marcat, Ianis Hagi a făcut un gest impresionant.

Fiul Regelui s-a îndreptat spre camera de filmat, a pus mâna pe emblema de pe tricou și a rostit: România, te iubesc! Este al treilea gol pentru Ianis Hagi la națională în 28 de apariții.

Ianis Hagi vine după o perioadă grea din cauza unei accidentări care l-a ținut un an departe de gazon. Fotbalistul român a fost împrumutat de Rangers la Alaves pentru a juca mai multe meciuri.