România – Columbia se joacă pe stadionul lui Atletico Madrid, Civitas Metropolitano, dar pentru ultimul antrenament dinaintea jocului naționala a ales facilitățile rivalei Real Madrid.
FRF a publicat pe site-ul său oficial imagini de la ședința de pregătire pe care Iordănescu Jr. a condus-o la Valdebebas.
„E o bază pe care am vizitat-o relativ recent şi mă bucur să că suntem aici. Ma bucur că şi băieţii au posibilitatea să vadă ce înseamnă o baza la cel mai mare nivel. Mister Ancelotti e un om fabulos şi mereu a avut deschidere pentru noi.
Cu siguranţă că o să ne întâlnim, pentru că am stabilit deja această întâlnire. Trebuia să fie azi, dar el a fost plecat prin Italia şi probabil că mâine, în timpul foarte scurt pe care şi eu îl am la dispoziţie, ne vom vedea. Şi tatăl meu e aici şi vrea să se întâlnească cu el”, a spus Iordănescu pentru as.ro.
Anul trecut, Edi a petrecut câteva zile alături de Ancelotti la antrenamentele lui Real Madrid. Selecționerul României s-a declarat impresionat de deschiderea pe care i-a arătat-o antrenorul gigantului de pe Bernabeu.
Sursa video: FRF TV