România – Kosovo, duel abandonat în ultimele secunde ale meciului. UEFA este așteptată să dea o decizie

Alex Matei 16.11.2024, 09:32
România – Kosovo, duel abandonat în ultimele secunde ale meciului. UEFA este așteptată să dea o decizie

România – Kosovo s-a jucat pe teren până în prelungiri. La ultima fază a meciului, când România beneficia de o lovitură liberă, kosovarii au plecat spre vestiare, de unde nu au mai vrut să revină.

Meciul de vineri seara, considerat unul cu grad de risc ridicat, s-a desfășurat fără incidente majore până în minutul 90+5. La începutul partidei, suporterii au fluierat și au huiduit în câteva momente-cheie, inclusiv când s-a auzit imnul kosovarilor, însă nimic nu părea să ducă spre finalul dramatic. Situația s-a schimbat în prelungiri, când din peluza României a început să se strige numele Serbiei.

Serbia și Kosovo, un conflict care mocnește de peste 20 de ani

Au trecut 25 de ani de la încetarea războiului din Kosovo, însă între cele două state există în continuare tensiuni. Serbia consideră Kosovo ca fiind parte a teritoriului său, în timp ce Kosovo se consideră stat independent. Tocmai de aceea, Serbia și Kosovo se evită în competițiile FIFA și UEFA.

Important de precizat este și faptul că România nu recunoaște autoproclamata independență a statului Kosovo din anul 2008.

De ce a fost întrerupt meciul România – Kosovo. Mingea este acum în terenul UEFA

În momentul când fanii români au început să scandeze numele Serbiei, kosovarii au luat foc. Căpitanul Amir Rrahmani și Denis Alibec au intrat într-un schimb dur de replici, s-au îmbrâncit, iar fundașul născut la Priștina l-a strâns de gât pe român. La randul lui, Alibec i-a răspuns cu o palmă peste față.

Imediat, de cei doi s-au apropiat mai mulți jucători și a urmat o încăierare generală. Arbitrul danez Morten Krogh i-a despărțit cu greu, Rrahmani și Alibec au primit câte un galben, iar partida părea că se reia cu o lovitură liberă în favoarea României.

VIDEO cu răfuiala din teren și retragerea kosovarilor la vestiare

Amir Rrahmani și-a chemat, însă, colegii la vestiare. După meci, el a acuzat că a cerut de trei ori oprirea meciului: ”Au început să strige Serbia, iar după un minut a început a doua oară să strige tot stadionul Serbia. Apoi au început şi a treia oară şi arbitrul nu a vrut să asculte. Este de ajuns, este pentru a doua oară când se întâmplă asta în România şi trebuie să se termine. Stop”.

Cu toate că selecționerul oaspeților, Franco Foda, a încercat să-și convingă jucătorii să rămână pe teren, acest lucru nu s-a întâmplat. Au plecat cu toții la vestiar fără acordul arbitrului, care a fluierat finalul meciului după o oră de așteptare. Acum, scorul final se află pe masa forului european. ”UEFA va comunica informații suplimentare în timp util”, au transmis în miez de noapte reprezentanții UEFA.

Kosovarii au continuat scandalul în zona mixtă

În timp ce Mircea Lucescu se pregătea să dea declarații, în zona mixtă mai mulți oficiali din Kosovo și jurnaliști români s-au insultat și s-au îmbrâncit. ”Rușine! În loc să-și ceară scuze…”, a spus selecționerul când a văzut ce se întâmplă.

”Penibili au fost prin comportamentul lor. Jocul trebuie să se termine pe teren. Noi suntem sportivi, iar pe ceilalţi nimeni nu-i poate obliga să se comporte într-un anume fel. Şi au fost şi nişte provocări evidente. Este inadmisibil un asemenea comportament. E o ruşine faţă de toată lumea. Se vede de la o poştă că au încercat să facă asta, pentru că în joc era o calificare importantă”, a continuat el.

În ceea ce privește jocul, Mircea Lucescu a declarat: ”Au jucat foarte bine, puteau să câştige. Am avut, însă, un portar senzaţional şi am mai avut o bară, însă mult prea puţin faţă de pretenţiile noastre. Calificarea este importantă acum şi să recuperăm jucătorii pentru următorul meci. Stanciu are o plagă destul de serioasă, o tăietură care a ajuns până la os, şi nu mai putea să joace. Probabil nu va juca nici cu Cipru.”

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622