România, fără căpitan cu Finlanda și Bosnia? Vlad Chiricheș s-a accidentat la ultimul meci în Italia. Iordănescu jr se plânge de ghinion
Vlad Chiricheș poate lipsi de la următoarele două meciuri ale echipei naționale. Nu este vorba de o retragere a fundașului, ci de o nouă accidentare. Fundașul lui Cremonese a părăsit terenul, accidentat, la ultima partidă din Serie A.
Vlad Chiricheș, accidentare la meciul cu Lazio. Poate să rateze convocarea pentru meciurile cu Finlanda și Bosnia
Doar o jumătate de oră a rezistat Chiricheș pe teren, la meciul dintre Cremonese și Lazio. Fundașul a trebuit să părăsească prematur terenul, din cauza unei accidentări. Jurnaliștii italieni au anunțat că fundașul s-a plâns de dureri la coapsa dreaptă și a solicitat schimbarea. Rămâne de văzut cât de gravă este această problemă medicală, dar este clar că prezența la națională este în pericol.
Edi Iordănescu va avea un nou motiv să se plângă de ghinion. Seelcționerul este de părere că șansa nu l-a protejat deloc de la instalarea pe banca selecționatei.
La o zi după ce am semnat a fost accidentarea lui Ianis, apoi la câteva zile distanță am aflat de decizia lui Nicolae Stanciu de a merge în China. În februarie am avut problemele de pandemie și 14-15 jucători care nu s-au antrenat. În iunie au fost probleme cu jucătorii importanți, cu accidentările. Au fost probleme pe care le-am resimțit, trebuie să găsim rezolvări, nu a fost ușor
Am avut ghinion și la meciuri, cel puțin la 3 dintre ele. În Muntenegru am greșit și am plătit, dar cu Bosnia nu meritam să pierdem. Acasă cu Muntenegru trebuia să avem 1 la 0. Știu care a fost scorul, dar altul era meciul, a declarat Iordănescu, la FRF TV
Lotul României pentru meciurile cu Finlanda și Bosnia din Liga Națiunilor
FRF a anunțat sâmbătă lista celor 27 de jucători convocați de Edi Iordănescu pentru meciurile cu Finlanda și Bosnia.
PORTARI: Ionuț Radu (Cremonese | Italia, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 8/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 18/2), Vlad Chiricheș (Cremonese | Italia, 75/0), Adrian Rus (Pisa | Italia, 14/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 21/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 12/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 26/2), Mario Camora (CFR Cluj, 8/0);
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow | Polonia, 7/0), Dennis Man (Parma |Italia, 14/4), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 25/3), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 6/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 7/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 41/2), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 54/11), Darius Olaru (FCSB, 6/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 2/0), Florinel Coman (FCSB, 5/0);
ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa | Italia, 30/8), Denis Alibec (Farul Constanța, 25/2), Florin Tănase (Al-Jazira | EAU, 14/1).