Naţionala sub 16 a ani a României s-a impus în faţa selecţionatei similare a Israelului, în cadrul turneului UEFA pentru dezvoltarea fotbalului juvenil.
Tricolorii mici mai au astfel un singur hop până la cucerirea trofeului pus în joc cu această ocazie. Ei vor întâlni duminică reprezentativa Cehiei în ultimul lor meci din cadrul competiţiei aflate sub egida forului european.
Victoria împotriva gazdelor israeliene s-a conturat abia în al patrulea minut de prelungire, când Stoian a marcat golul victoriei după ce ambele echipa au fost aproape foarte aproape să încline balanţa în favoarea lor. Adversarii au fost cei care au deschis scorul în minutul 17 prin Zafrani.
Însă micii tricolori pregătiţi de selecţionerul Nicolae Roşca au avut puterea de a întoarce rezulatul nefavorabil. Egalarea a venit din partea lui Luca Ilie, fotbalistul legitimat la FCSB reuşind să puncteze în minutul 42. Iar golul din prelungiri a adus a doua victorie a României în cadrul acestui turneu. În primul joc, reprezentativa sub 16 ani a zdrobit Chile cu 8-0.
Meci în care Mihai Toma, un alt jucător de la FCSB a înscris de 4 ori. Duelul cu Cehia va fi astfel decisiv pentru că şi adversara are la activ două succese după primele ei meciuri disputate în Ţara Sfântă. Dar golaverajul mai bun al echipei noastre îi permite să triumfe şi în cazul unei remize înregistrată duminică.
Meciul începe la ora 10:00 şi va putea fi urmărit pe platforma FRF.tv.
Echipa care a învins Israelul a avut în componenţă următorii jucători
România U16: 12. Maxim (23. Enache 74′) – 22. Munteanu, 15. Vitan (6. Ioniță 46′), 5. Dumitra, 13. Ilaș (16. Grideanu 61′) – 18. Burlacu (10. Toma 61′), 8. Petculescu (14. Gogescu 74′), 21. Chifa (11. Stoian 26′) – 17.Ilie M. (7. Popa 61′), 19. Ilie L. (9. Doicaru 61′), 20. Pîrvu (23. Ursu 74′)
Rezerve: 1. Ungureanu – 3. Techereș, 4. Lambru
Turneul din Israel se constituie şi într-un antrenament în vederea calificărilor turneului final al Euro 2024. România va fi gazdă a primei faze a preliminariilor, ce va avea loc în perioada 15-21 noiembrie 2023. Franţa, Norvegia şi Estonia sunt adversarele reprezentatoivei noastre. Primele două echipe clasate din fiecare grupă, alături de cele mai bune 5 echipe de pe locul 3, se califică la Turul de Elită.