România are un nou selecționer! Reprezentativa U19 a țării noastre va fi condusă de un antrenor dat afară în această vară

01 09. 2022, 13:50
Romania are un nou selectioner

Continuă sezonul schimbărilor la reprezentativele de juniori ale României. După ce Daniel Pancu și Emil Săndoi au fost numiți la grupele U20, respectiv U21, și naționala U19 și-a găsit tehnician.

Alexandru Pelici, cel care a stat pe banca celor de la CS Mioveni ultima oară, a fost pus în funcție de către conducătorii Federației Române de Fotbal.

Alexandru Pelici, noul selecționer U19

Alexandru Pelici a fost, până nu demult, cel mai longeviv antrenor din Superligă. Timp de aproape doi ani, acesta a stat pe banca celor de la CS Mioveni, pe care a salvat-o de la retrogradare sezonul trecut.

Totuși, începutul sezonului a fost catastrofal pentru antrenor și echipă. Cu Pelici la cârmă, CS Mioveni a înregistrat patru înfrângeri, cu Hermannstadt, Farul, CFR Cluj și Universitatea Craiova. Singurul punct obținut a fost cu vicecampioana FCSB.

Liber de contract, Alexandru Pelici a fost numit selecționer al reprezentativei U19 a României.

Este o onoare pentru mine să reprezint echipa națională a României în acest nou rol de selecționer under 19. Este o provocare pentru mine, mai ales că urmează, în scurt timp, primele meciuri de calificare. Mă voi folosi de toată experiența mea pentru a crea un grup unit alături de care să obținem rezultatele pe care ni le dorim!”, a declarat noul selecționer U19.

Alexandru Pelici debutează la sfârșitul lunii în meciurile oficiale

Naționala U19 a României va evolua în această lună în grupa de calificare la EURO 2023.

Adversare îi vor fi două reprezentante baltice, Letonia și Lituania, plus Austria. Mai departe, în Turul de Elită, se califică primele două clasate.

Se alătură cel mai bun loc 3 din cele 13 grupe. Criteriul de departajare va fi reprezentat de cele mai bune rezultate înregistrate în fața primelor două clasate.

Programul României U19

În perioada 21-27 septembrie, noii elevi ai lui Alexandru Pelici își joacă șansa pentru Turul de Elită.

Meciurile sunt programate în felul următor:

  • Miercuri, 21 septembrie, ora 20.00: Letonia – România;
  • Sâmbătă, 24 septembrie, ora 20.00: România – Lituania;
  • Marți, 27 septembrie, ora 18.00: România – Austria.

Cu Adrian Văsâi pe bancă, naționala U19 a obținut, pentru ediția din 2022, calificarea în premieră de pe teren la un turneu final de acest gen.

Din păcate, rezultatele nu au fost cele scontate. Generația lui Rareș Ilie a înregistrat înfrângeri pe linie la turneul final din Slovacia.

Consider că, dacă am fi fost puțin mai atenți, poate am fi reușit să ajungem la Cupa Mondială U20 sau măcar să jucăm barajul. Asta a fost.”, a declarat Adrian Văsâi pentru Playsport.ro.

Sursă foto: Federația Română de Fotbal