România a încheiat Jocurile Olimpice de iarnă cu un loc 13 la bob. Care a fost cea mai bună clasare a tricolorilor
România a bifat rezultate excepționale la Jocurile Olimpice de la Beijing. 22 de sportivi ne-au reprezentat la Jocurile Olimpice, iar cel mai bun rezultat a fost locul 9 ocupat în proba de sanie – ştafetă echipe, cu Raluca Nicoleta Strămăturatu, Valentin Creţu, Vasile Marian Gîtlan şi Darius Lucian Şerban.
Acesta este, până în prezent, cel mai bun rezultat al delegaţiei ”tricolore”, conform news.ro.
Rezultatele sportivilor români la Jocurile Olimpice de iarnă
În 2014, la Soci, cel mai bun rezultat al României a fost locul 17, la bob-2 feminin (Maria Adela Constantin, Andreea Grecu), în 2010, la Vancouver, biatlonista Eva Tofalvi a obţinut cel mai bun loc, 11, la individual, în 2006, la Torino, Gheorghe Chiper s-a clasat pe poziţia a 14-a la patinaj artistic, iar în 2002, la Salt Lake City, cel mai bun rezultat al delegaţiei României a fost locul 15, la sanie, în proba de dublu (Eugen Radu, Marian Tican).
Pe lângă clasarea ştafetei de sanie, rezultate notabile la Beijing au mai avut Andreea Grecu – locul 12 la monobob, echipajul de bob-4 masculin (Mihai Tentea, Raul Dobre, Ciprian Daroczi, Cristian Radu) – locul 13, precum şi băieţii din proba de dublu la sanie, Marian Gîtlan, Darius Şerban, clasaţi pe locul 14.
Rezultatele României la Jocurile Olimpice de iarnă 2022
- locul 9 – sanie – ştafetă: Raluca Strămăturaru, Valentin Creţu, Marian Gîtlan/Darius Şerban
- locul 12 – bob – monobob: Andreea Grecu
- locul 13 – bob – bob-4 masculin: Mihai Tentea, Raul Dobre, Ciprian Daroczi, Cristian Radu
- locul 14 – sanie – dublu: Marian Gîtlan, Darius Şerban
- locul 16 – bob – bob-2 masculin: Mihai Tentea, Ciprian Daroczi
- locul 18 – bob – bob-2 feminin: Andreea Grecu, Katharina Wick
- locul 18 – schi fond – sprint pe echipe – masculin (stil clasic): Paul Pepene, Raul Popa
- locul 25 – sărituri cu schiurile – feminin: Daniela Haralambie
- locul 28 – schi fond – schiatlon: Paul Pepene
- locul 29 – sanie – simplu masculin: Valentin Creţu
- locul 29 – patinaj viteză – 500 m: Mihaela Hogaş
- locul 29 – patinaj viteză – 1.000 m: Mihaela Hogaş
- locul 30 – schi fond – individual 15 km (stil clasic): Paul Pepene
- locul 32 – schi alpin – slalom uriaş: Alexandru Ştefănescu
- locul 35 – schi alpin – slalom: Alexandru Ştefănescu
- locul 45 – schi alpin – slalom uriaş: Maria Constantin
- locul 46 – sărituri cu schiurile – trambulină mare: Daniel Cacina
- locul 47 – schi fond – sprint (stil liber): Raul Popa
- locul 48 – sărituri cu schiurile – trambulină normală: Daniel Cacina
- locul 50 – sărituri cu schiurile – trambulină normală: Andrei Feldorean
- locul 52 – sărituri cu schiurile – trambulină mare: Andrei Feldorean
- locul 56 – biatlon – 15 km individual: Natalia Ushkina
- locul 64 – schi fond – individual 15 km (stil clasic): Raul Popa
- locul 71 – biatlon – sprint 7,5 km: Natalia Ushkina
- locul 78 – schi fond – sprint (stil liber): Timea Lorincz
- locul 86 – schi fond – individual 10 km (stil clasic): Timea Lorincz
- locul 89 – biatlon – individual 20 km: George Colţea
- locul 89 – biatlon – sprint 10 km: George Colţea
- abandon – sanie – simplu feminin: Raluca Strămăturaru
- abandon – schi alpin – slalom: Maria Constantin
Jocurile olimpice se vor încheia cu festivitatea de la ora 14.00.