A fost un weekend bun pentru echipele românești de handbal, din Champions League. Și Rapid, dar mai ales CSM au trecut cu bine de duelurile cu rivalele de competiție din Franța. Tigroaicele au impresionat în deplasare, cu Brest.
CSM București s-a impus în deplasare cu Brest, echipă din Franța, scor 33-26, într-un meci contând pentru grupa A a celei mai importante competiții europene la nivel de cluburi. „Tigroaicele” au condus la pauză cu 4 goluri. Iar pe final au forțat și mai mult și au reușit să se desprindă.
A fost a doua victorie obținută de vicecampioana României, din tot atâtea meciuri, în această ediție de Liga Campionilor. În primul meci, CSM București a învins pe teren propriu Krim Ljubljana cu scorul de 30-28. Astfel, după primele două etape, echipa antrenată de Adrian Vasile se află în topul grupei A din Liga Campionilor. La egalitate de puncte, 4, cu Bietigheim și Kristiansand.
Armada românească a învins Brest, fără drept de apel. A fost un adversar impresionant, unul din principalii candidați la titlu. Superstarul Cristina Neagu este și ea într-o formă deosebită, au apreciat jurnaliștii francezi.
În tribune a fost și selecționerul Olivier Krumbholz, dar acesta a admirat doar jocul celor 4 internaționale din lotul CSM-ului. Glausser, Zaadi, Niakate și Dembele au făcut un meci foarte bun.
Rapid a reușit un egal spectaculos contra lui Metz pe teren propriu în etapa a doua a grupei B din Liga Campionilor la handbal feminin. S-a terminat cu scorul de 32-32 duelul dintre campioana României și formația franceză care a ajuns sezonul trecut până în Final-Four-ul celei mai importante competiții europene la nivel de cluburi.
Rezultatul reușit de jucătoarele antrenate de Carlos Viver este cu atât mai prestigios cu cât el a fost obținut în urma unei reveniri de senzație. Metz a condus cu scorul de 21-16 la pauză, dar partea secundă a fost dominată clar de Rapid, care putea chiar și să dea lovitura pe final, când a avut ultimul atac, dar l-a ratat.
Metz va pleca cu regrete din România după remiza din această duminică împotriva Rapidului Bucureşti. Coechipierii unei excepționale Bruna De Paula (11 goluri din 14 șuturi!) au condus mai bine de 50 de minute împotriva campioanei României, numărând până la șase goluri în avans la începutul reprizei a doua (16-22, 32)”, au scris francezii.