Gabriela Ruse nu va uita niciodată anul 2021. Asta întrucât va rămâne întotdeauna anul în care sportiva în vârstă de 24 de ani a câștigat primul său titlu în circuitul WTA.
S-a întâmplat în iulie la turneul de la Hamburg. Performanța Gabrielei este cu atât mai impresionantă cu cât ea a fost nevoită să joace calificări pentru a-și câștiga locul pe tabloul principal al turneului organizat de orașul din nordul Germaniei.
Gabriela Ruse a învins-o în finală chiar pe favorita publicului, nemțoaica Andrea Petkovic, cu scorul de 7-6, 6-4. Acest succes i-a dat aripi sportivei românce, care în săptămâna imediat următoare a ajuns în ultimul act și la turneul de la Palermo.
Performanțele reușite de Ruse în acest sezon nu au trecut neobservate la final de an. Ea a prins un top select al celor 17 jucătoare care au cucerit primul lor titlu WTA în 2021.
Pe această listă se mai află nume importante din circuit. Atât de jucătoare cu experiență, cât și de reprezentante al noului val din tenisul feminin mondial. În primul rând, ies în evidență numele celor două finaliste ale ediției din acest an a US Open.
La numai 18 ani, Emma Răducanu a câștigat primul său turneu chiar la Flushing Meadows, venind de asemenea din calificări și reușind performanța de a nu pierde nici măcar un set la New York.
Ea a învins-o în finală pe canadiana Leylah Fernandez, în vârstă de 19 ani la acel moment, care înainte de turneul de la US Open, în martie, câștigase competiție de la Monterrey, primul său succes în circuitul mondial.
De asemenea, Veronika Kudermetova, o jucătoare deja destul de cunoscută în circuit, a câștigat primul său titlu WTA abia în acest sezon. Rusoaica s-a impus în luna aprilie la turneul de la Charleston.
Spaniola Paula Badosa s-a impus în mai la Belgrad. Iar Barbora Krejcikova a câștigat în aceeași lună la Strasbourg, pentru ca două săptămâni mai târziu să se încoroneze „regina zgurii” pariziene la Roland Garros.
Ons Jabeur, jucătoarea din Tunisia care a ratat la limită prezența la Turneul Campioanelor din acest sezon, a câștigat primul său turneu în luna iunie a acestui an pe iarba de la Birmingham. Nu în ultimul rând, după ce a jucat semifinale la Roland Garros, slovena Tamara Zidansek s-a impus la turneul de la Lausanne, disputat în luna iulie.