Roger Federer este considerat unul dintre cei mai mari tenismeni din istoria acestui sport. Elvețianul care a împlinit 40 de ani este deținătorul a 20 de titluri de Grand Slam. Pe lângă aceste titluri majore, el a mai câștigat de-a lungul carierei 103 titluri ATP, aflându-se pe locul secund, după americanul Jimmy Connors.
Recent, elvețianul a suferit cea de-a treia operație la genunchi din ultimele 18 luni. Cu acest prilej, el părăsește top 10 mondial, după ce nu a mai disputat nicio partidă de la turneul din Wimbledon.De asemenea, Hubert Harkacs și Casper Ruud au ajuns în optimile de finală de la Indian Wells, asigurându-le pătrunderea în acest top.
De altfel, cei doi ajung în premieră în primii 10 jucători ai lumii, depășindu-l pe fostul număr 1. Acesta a rămas în top 10 pentru 967 de săptămâni. Este pe primul loc în această ierarhie, locul secund fiind al lui Rafael Nadal, cu 837 de săptămâni. Podiumul este completat de Jimmy Connors (SUA) cu un număr total de 817 săptămâni.
Roger Federer a intrat pentru prima dată în clasamentul primilor 10 jucători pe 20 mai 2002. Au mai existat două perioade în care acesta a părăsit topul. Prima este, pentru câteva săptămâni, în perioada iulie-octombrie 2002. Cel de-al doilea interval a fost noiembrie 2016-ianuarie 2017, timp în care Federer nu a disputat nicio partidă de tenis, pentru a se reface la genunchi.
Între cele 20 de Grand Slam-uri câștigate, Federer a fost specialist al turneului de la Wimbledon. El s-a impus aici de 8 ori, din care de 5 ori la rând, în perioada 2003-2007. De a semenea, între 2003 și 2008, el a cucerit, consecutiv, turneul US Open. Mai are în palmares 6 trofee la Australian Open, din care de 2 ori consecutiv în anii 2006-2007, dar și 2017-2018. Nu în ultimul rând, el a câștigat French Open în 2009 și medalia de argint la Jocurile Olimpice din Londra, 2012.
Elvețianul ocupa locul 9 înaintea întrecerii de la Indian Wells, dar a fost fost devansat chiar de către Hubert Hurkacs, cel care l-a învins în ultima sa partidă de la Wimbledon. Aceasta a avut loc pe 9 iulie, încheindu-se 3-6, 6-7, 0-6. De asemenea, cel de-al doilea jucător care l-a depășit pe fostul număr 1 provine din noua generație, fiind Casper Ruud, în vârsta de 22 de ani.
Federer a picat până pe locul 11 în clasamentul mondial. Top 10 ATP în acest moment arată în felul următor: 1. Novak Djokovic (Serbia), 2. Daniil Medvedev (Rusia), 3. Stefanos Tsitsipas (Grecia), 4. Alexander Zverev (Germania), 5. Rafael Nadal (Spania), 6. Andrey Rublev (Rusia), 7. Matteo Berrettini (Italia), 8. Dominic Thiem (Austria), 9. Casper Ruud (Norvegia), 10. Hurbert Hurkacs (Polonia).