Roger Federer (40 de ani) nu mai figurează în clasamentul ATP. Elvețianul nu a mai participat la niciun turneu în ultimele 12 luni. Federer a suferit în ultimul timp mai multe operații la genunchi.
Tenisul și sportul mondial se apropie de finalul unei ere. Titanii Roger Federer, Rafael Nadal (36 de ani) și Novak Djokovic (35 de ani) se îndreaptă cu pași mari spre sfârșitul carierei. Dacă Nole a câștigat ultimul Grand Slam de la Wimbledon, iar Rafa și-a trecut în palmares trofeul cu numărul 14 de la Roland Garros, în cazul lui Federer situația este tot mai complicată.
7 iulie 2021 este data ultimei partide jucate de Roger Federer. S-a întâmplat la Wimbledon, în sferturile turneului londonez, atunci când fostul lider mondial se înclina în fața polonezul Hubert Hurkacz, 3-6, 6-7, 0-6.
De atunci, Federer nu și-a mai făcut apariția în fața fanilor. S-a confruntat cu o serie de probleme medicale și a suferit trei operații le genunchi. Din cauza absenței îndelungate, Federer și-a pierdut toate punctele și a ieșit din clasamentul ATP.
Laver Cup (23-25 septembrie la Londra) și turneul ATP de la Basel (24-30 octombrie) sunt țintele lui Federer pentru acest final de an.
„Obiectivul meu este să mă întorc să joc cu ocazia Laver Cup și a turneului de la Basel. Am știut de la început că va fi un drum lung, că recuperarea va fi lentă, dar nu pot decât să am răbdare.
Sunt foarte activ: Merg la sală de cinci sau șase ori pe săptămână, chiar dacă joc foarte puțin tenis, mai ales cu copiii mei. Voi reveni cu siguranță, nu știu cum și unde, dar mă voi întoarce. Sunt curios să înțeleg ce se va întâmpla, dar sunt încrezător.
Următoarele trei sau patru luni vor fi fundamentale pentru a-mi defini viitorul”, a declarat Roger Federer, potrivit SRF Sport.
Jucătorii cu cele mai multe titluri de Grand Slam:
Roger Federer nu este singurul monstru sacru din tenis care se apropie de ultima reprezentație. Și Serena Williams (41 de ani) a ieșit din ierarhia mondială. Americanca a revenit după 12 luni pe terenul de tenis, dar a pierdut în primul tur la Wimbledon.
Harmony Tan nu i-a dat nicio șansă supercampioanei cu 23 de turnee de Grand Slam câștigate în carieră.
1.204 a fost locul ocupat de Serena Williams în momentul particcipării la Wimbledon 2022.