Irina Begu are un parcurs excelent în cadrul turneului de la Adelaide. Românca a învins-o fără drept de apel pe Jelena Ostapenko și s-a calificat în sferturile de finală ale competiției.
Irina Begu (32 de ani, 34 WTA) participă în această perioadă la turneul WTA 500 de la Adelaide, Australia. În optimile de finală românca a înfruntat-o pe Jelena Ostapenko (25 de ani, 18 WTA).
Ostapenko a început în forță meciul și a condus-o pe Irina cu scorul de 3-1. În ciuda faptului că era condusă, românca a avut o revenire spectaculoasă și și-a adjudecat setul cu 6-3. În setul al doilea Begu nu i-a mai dat nicio șansă sportivei letone și s-a impus cu 6-0. Astfel, Irina Begu a câștigat meciul cu scorul de 6-3, 6-0 în doar 74 de minute.
În urma acestui succes românca s-a calificat în sferturile de finală ale competiției, unde o va înfrunta pe Veronika Kudermetova (25 de ani, locul 9 WTA). Cele două s-au mai întâlnit până acum o singură dată în circuitul WTA. În 2019, în cadrul turneului de la Shenzhen, Kudermetova s-a impus cu scorul de 3-6, 6-1, 7-6 (5).
Cazul de dopaj al Simonei Halep a luat prin surprindere pe toată lumea. Majoritatea jucătoarelor de tenis din România și-au manifestat imediat susținerea pentru constănțeancă.
Irina Begu i-a transmis și ea un mesaj Simonei, și speră ca aceasta să revină cât mai repede în circuitul mondial. Totodată, Irina a explicat că este extrem de riguroasă atunci când este vorba despre testele anti-doping. Ea a recunscut că trimite la testare toate suplimentele și vitaminele pe care le ia, pentru a nu avea probleme.
Am vorbit cu ea, i-am transmis un mesaj de încurajare pentru că nu este cea mai bună perioadă. Eu sper să rezolve toată situația, este ceva delicat. Cred că a fost o neatenție, acest lucru este coșmarul fiecărui sportiv. Eu trimit la anti-doping toate suplimentele pe care le iau, prospectul lor, nu vreau să am probleme.
Mai am și doctorul meu din Germania, cu care lucrez, iar el îmi dă suplimentele care sunt conforme. E important să verificăm, să fim atente când deschidem o sticlă de apă, unde o lăsăm. Întotdeauna când deschid o sticlă și părăsesc încăperea, iar sticla nu a fost urmărită sau în preajma echipei mele, nu mai beau din acea sticlă ”, a declarat Irina Begu la Pro Arena.