Revine Torje la Dinamo? Ce a spus internaționalul român

Ioan Valentin Oprea 08.09.2023, 14:39
Revine Torje la Dinamo? Ce a spus internaționalul român

Fost jucător la Dinamo Bucureşti în perioada 2008-2011, precum şi în sezonul 2021-2022, Gabi Torje a rămăs liber de contract în această vară.

Micuţul mijlocaş ofensiv de 1,67 metri şi-a reziliat acordul cu formaţia de ligă secundă din Turcia, Genclerbirligi şi se află în căutarea unei noi echipe. Întrebat dacă ia în calcul posibilitatea de a reveni în tabăra „câinilor roşii”, Torje a evitat să dea un răspuns.

Fotbalistul în vârstă de 33 de ani s-a eschivat atunci când a fost pus în situaţia de a aborda acest subiect şi a dat de înţeles că, în prezent, nu există nciun fel de discuţii în acest sens cu gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Nu știu ce să zic acum (n.r. dacă ar primi o ofertă de la Dinamo). Nu m-am gândit la lucrul ăsta, aveam echipă până acum recent”, a explicat Torje, la „Un Podcast la un alt nivel”.

Vrea să se apuce de antrenorat

Fostul jucător al naţionalei României a vorbit despre planurile sale de viitor şi a dezvăluit că se gândeşte foarte serios să o apuce pe calea antrenoratului. Nu vrea încă să agaţe ghetele în cui, însă e ferm convins că va rămâne în lumea „sportului rege” chiar şi după ce va renunţa să mai joace pe teren.

O să mă apuc de școala de antrenori și o să văd. Nu pot să mă apuc acum să fac agricultură, după ce am fost 30 de ani în fotbal”, a mai completat Torje.

În ianuarie 2023, după ce a plecat de la Farul Constanţa, Torje a parafat actele cu Genclerbirligi. Acesta a semnat o înţelegere valabilă pe şase luni, dar în contract era inserată şi o opţiune de prelungire.

Başkanii turci nu au fost însă mulţumiţi de evoluţiile internaţionalului tricolor şi nu au activat această clauză. Fotbalistul de 1,67 metri speră acum ca, în următoarea perioadă, să bată palma cu o nouă formaţie.

Deşi fereastra de transferuri s-a închis în Superligă, în data de 4 septembrie, jucătorii liberi de contract pot în continuare să fie achiziţionaţi.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622