Octavian Popescu, jucătorul în care Gigi Becali încă mai speră că va reuși să-și revină, se va întoarce pe teren, în urma accidentării. Totuși, pentru jucătorul de 21 de ani va fi greu să-și facă din nou loc în primul 11.
Medicii au dat verdict pozitiv în cazul lui Tavi, care cel mai probabil va fi pe lista de joc a partidei de joi, 7 decembrie, din Cupa României, duelul din sferturi, dintre FCU Craiova, echipa lui Adrian Mititelu și FCSB.
Pentru a merge în semifinale, FCSB-iștii au nevoie de măcar un egal.
Duelul dintre FCU Craiova și FCSB se va juca joi, 7 decembrie, de la ora 20:45, partidă transmisă liveTEXT pe PlaySport.ro și în direct pe DigiSport, PrimaSport și OrangeSport.
Pe termen mediu și lung, lui Tavi Popescu i-ar putea fi destul de greu să se impună în echipa de start, ținând cont de faptul că Florinel Coman e piesă de bază, în flancul stâng, iar în dreapta, Alexandru Băluță e pe placul patronului. În schimb, jucătorul în vârstă de 21 de ani ar putea fi introdus din primul minut pe foaia de joc în Cupă. Florinel Coman este suspendat pentru următoarea confruntare.
Octavian Popescu nu a mai jucat de o lună de zile. Ultima dată a evoluat în duelul FCSB – Rapid 1-2, disputat pe 5 noiembrie. Ulterior, jucătorul de bandă s-a accidentat la naționala de tineret.
Important de menționat, câștigătoarea Cupei va merge în Europa League, nu în Conference, deci trupa lui Gigi Becali ar putea trage tare. Iată cum ar putea arăta formula de start a FCSB-ului cu FCU Craiova din Cupă:
Vlad – Crețu, Dawa, Haruț, Radunovici – Djokovici, Șut, Olaru – Băluță, Miculescu, Oct. Popescu.
Apoi, pentru FCSB, va urma derby-ul cu CFR Cluj, în campionat, programat pentru duminică, 10 decembrie.