Dani Coman (43 de ani) este considerat unul din cei mai buni conducători de club din țară. De aceea, cei de la CFR Cluj au făcut tot posibilul să îl convingă să se alăture campioanei României. Cu toate acestea, fostul portar al Rapidului a ales o altă destinație.
Când s-a despărțit de Hermannstadt, Coman a trimis un avertisment conducerii clubului. Echipa lui Măldărășanu s-a descurcat excelent pe teren, dar problemele financiare riscau să strice toată munca efectuată de antrenor și jucători. De aceea, Coman a părăsit gruparea, ca un semnal adresat factorilor de decizie din oraș. Au trecut doar câteva luni și oficialul este pregătit să revină.
Problemele sunt departe de a fi rezolvate, clubul tocmai a fost depunctat, dar totuși perspectivele nu mai sunt așa de rele. Noul stadion a adus un aer nou la gruparea din Sibiu. Cum și restanțele financiare au fost rezolvate, Dani Coman este tentat să se întoarcă să continue munca începută alături de Marius Măldărășanu.
În această perioadă, fostul portar a fost căutat de ambele grupări din Cluj. Mai ales campioana României a insistat pe lângă Coman să vină să întărească echipa administrativă. Oficialul a cerut timp de gândire, dar lucrurile păreau rezolvate și Coman era așteptat în Gruia. Cu toate acestea, surpriza sosește de la Sibiu. Coman este pregătit de o revenire de senzație, o spune chiar clubul sibian.
Clubul sibian a venit cu un anunț bombă chiar înainte de finalul anului.
2022 va rămâne în scurta noastră istorie ca fiind ,,anul special FCH”. Este anul în care am strâns rândurile, am rezistat și apoi am revenit în Superliga. Este anul în care la început am prelungit contractul lui Raul Opruț și-n scurt timp l-am transferat definitiv pe Para-gol.
Ambii sunt acum în Echipa Națională de Fotbal a României. Este anul în care am făcut cea mai bună investiție prin păstrarea celei mai frumoase echipe! Cu ea am revenit în prima ligă și tot cu această echipă am ajuns în primele 6.
În 2022 am învățat din nou cum să ne bucurăm și să sperăm că ne va fi mai bine! Anul ce urmează ne va aduce îmbunătățiri, atât pe plan sportiv, cât și pe plan administrativ. Pe lângă transferuri, investiții și fapte, vă pregătim o revenire pe care ne-o dorim din plin. Și suntem convinși că la fel simțiți și voi, suporterii noștri adevărați!
Am pierdut 9 puncte pe care le vom recupera. Vom lupta să le recâștigăm din nou! Am pierdut un președinte, pe care ÎL VOM RECUPERA! Ați auzit bine – în 2023 NE VOM RECUPERA PREȘEDINTELE!, se arată în comunicatul emis vineri de clubul sibian pe rețelele sociale.