Baza din Regie a fost întotdeauna asociată cu Sportul Studențesc. Odată cu dispariția acestui brand, Rapid s-a folosit, pentru o perioadă scurtă, de stadionul și facilitățile din Regie.
În luna martie, în urma unei licitații, după cum Playsport.ro anunța la momentul respectiv, Academia Germană de Fotbal prelua baza sportivă.
Contractul în urma licitației prevede o chirie de șase ani cu opțiunea de a prelungi pe încă șase ani, cu o majorare de preț de doar 5%. Plătim 16.000 de euro/lună pentru chirie către Universitatea de Arhitectură. Bugetul, în totalitate, s-a ridicat, cu tot cu chirie, cheltuieli și renovări, la 300.000 de euro.”
Cu puțin timp în urmă, până la promovarea în Liga 1, Rapid și-a disputat o parte din meciuri pe stadionul din Regie. Ulterior, după conflictul cu Universitatea de Arhitectură din cauza unor datorii, arena a rămas fără chiriaș. Acest lucru s-a văzut în imaginile pe care Claudiu Barbu le-a pus la dispoziția Playsport.ro.
Stadionul pe care, cândva, Brondly și Peter Schmeichel plecau cu coada între picioare sau „Gașca Nebună” lupta pentru titlu până în ultima etapă, rămăsese practic abandonat.
La doar trei luni din acel punct, fațada s-a schimbat în totalitate. Totuși, conform directorului general Claudiu Barbu, renovările nu se opresc aici.
În trei luni de zile, fața stadionului s-a schimbat, birourile. De asemenea, ne aflăm pe un teren sintetic nou-nouț, cu nocturnă modernă, pe care l-am făcut în mai puțin de două luni. Pe lângă acesta, în tribunele stadionului am recondiționat 7000 de locuri. Vrem ca tribuna oficială să beneficieze de scaune, să zicem, mai moderne. Avem deja un vestiar de ultimă generație făcut. ”
Echipa Sportul Studențesc a fost o înființată în 1916, la inițiativa academicianului Traian Lalescu. A fost, de altfel, prima grupare studențească din Capitală.
De-a lungul anilor, fotbaliști precum Mircea Lucescu, Gheorghe Hagi sau Mircea Sandu au fost „studenți” în Regie. Mai mult, „Il Luce” chiar a fost selecționat la echipa națională de la Sportul (Știința București pe atunci), din Divizia B. Astfel, coloși ai fotbalului românesc au făcut o propagandă bună fotbalului, cum se spunea pe vremuri, în tricoul „studenției” bucureștene.
Baza sportivă a fost ridicată în 1920. În 100 de ani, a suferit mai multe modificări: 1972, 2004 și 2019. Mai mult, în 1975, stadionul a apărut într-o secvență a filmului Singurătatea Florilor . Atunci, după cum se vede în imagini, stadionul avea o structură diferită.
În Regie, cu precădere în anii 1980, micuța arenă a fost gazda unor formații europene. Aici au venit, pe rând, Brondby, Hellas Verona sau KAA Gent.
De asemenea, în 1992 și 1994, finalele Cupei României s-au disputat lângă căminul Belvedere, precum și Supercupa din 1995.
Alte două repere întipărite în memoria microbistului român sunt două partide antologice. Prima, jucată pe 18 iunie 1986, este un Sportul Studențesc 7-5 Olt Scornicești, sezon în care Gică Hagi devenea golgeterul țării cu 31 de reușite. 6 le-a marcat în acest meci!
Al doilea meci de referință este un Sportul Studențesc 5-6 Dinamo, disputat pe 7 mai 2003. „Câinii” terminau sezonul pe locul 6, un dezastru al acelor vremuri pentru alb-roșii, pe când „studenții” picau în „B”.