Scandalul declanșat recent, cu Florin Manea și Dumitru Dragomir în prim-plan, e încă departe de a se fi încheiat. Impresarul a venit cu o replică de ultimă oră după amenințările primite din partea fostului președinte al LPF.
Luat peste picior de Florin Manea, care nu s-a sfiit să afirme despre el că nu are „ochi” în materie de jucători, Dumitru Dragomir i-a oferit un termen limită de o săptămână pentru a-și prezenta scuzele și l-a amenințat că, în caz contrar, va da startul unui adevărat război mediatic, făcând referire inclusiv la problemele cu legea pe care le-a întâmpinat în trecut fiul legendarului Nae Manea.
Nici acesta nu a rămas, însă, dator. Chiar dacă a dat asigurări că și-a cerut scuze pentru gestul său, nu putea rata ocazia să arunce noi „săgeți” în direcția lui „Corleone”, adăugând că își menține părerea expusă anterior.
„Îmi pare rău că am intrat în gura lui. Mi se pare că nu are ochi la jucători, din păcate. Ce am spus era ca o glumă. Poate pur și simplu nu are ochi la jucători, dar asta nu înseamnă că nu se pricepe la fotbal. Eu i-am cerut scuze. Îmi pare rău că l-am ofensat, dar e o părere pe care mi-o mențin”, a declarat Florin Manea, la Digi Sport.
„Manea se pricepe la fotbal? Ce a condus el? A condus taică-su, nu el! Florin să stea în banca lui, că nu știu dacă e bine. El s-a ocupat de altceva în America și se leagă de mine? Vai de c**** lui, îl spulber! Măcar să se priceapă la fotbal! Dacă se pricepea, îl dădea Rapid afară? Spuneți-i că aștept scuzele lui într-o săptămână. Dacă nu, îl provoc să… ne facem de râs.
Păi ce, eu sunt scouter? Negustor de fotbaliști? Când o avea el cum i-am scos eu pe Lăcătuș și alți 10-15 fotbaliști de talie europeană, atunci să vorbească cu mine! Eu de meserie sunt antrenor, să nu uite. El de meserie este altceva. Dar stau în banca mea deocamdată, sunt nervos cu nervii. Mi-a mai spus cineva de la Rapid că a mâncat rahat vizavi de mine. Nu mai am nimic cu fotbalul, sunt pensionar și mă rog la Dumnezeu să mai trăiesc 20-30 de ani”, a fost replica vijelioasă oferită de Dumitru Dragomir pentru gsp.ro, după ironiile impresarului.