Dinamo a remizat cu RK Zagreb, 27-27, și este în mare proporție calificată între primele 12 formații din Liga Campionilor. Cu remiza din Sala Polivalentă, jucătorii lui Xavi Pascual ajung la patru partide consecutive fără eșec în cea mai importantă competiție europeană.
A fost iar nebunie în Sala Polivalentă. Fanii lui Dinamo au luat cu asalt tribunele arenei, la revenirea „dulăilor” la București. Iar nebunia din tribune s-a revărsat în teren, unde jucătorii lui Xavi Pascual au făcut spectacol la cel mai înalt nivel.
După o primă repriză controlată de români, partea a doua a fost una de coșmar. Croații au preluat conducerea și au mărit diferența la patru pași. Finalul a fost unul dramatic, dar erorile din atacul echipei lui Xavi Pascual ne-au privat de o nouă victorie.
Seria excelentă a lui Dinamo a început chiar cu Zagreb. În deplasarea din Croația, românii au trecut la limită de rivali. Deși conduși tot meciul, au trecut în avantaj chiar la ultima fază: 29-28.
Cu 10 puncte adunate după 10 meciuri, Dinamo este aproape calificată între primele 12 echipe ale Europei, din Liga Campionilor.
WATCH: How about THIS? In-flight AND through the keeper’s legs! Nicusor Negru working wonders on the @CSDinamo wing! #ehfcl pic.twitter.com/dy5fZeqpSn
— EHF Champions League (@ehfcl) December 8, 2022
„Chiar dacă am câștigat cele 3 puncte, eu nu sunt mulțumit de cum am jucat. Nu am respectat adversarul, sunt supărat pe jucători. Trebuie să ne revenim, să jucăm ce trebuie, pentru că joi avem finala cu Zagreb și nu putem juca având această atitudine”, a declarat Xavi Pascual pentru pagina de Facebook a clubului, înaintea partidei.
Dinamo a primit o veste bună înaintea partidei de joi, de la 19:45. Site-ul ”handball-world” a realizat un clasament al asistențelor pe teren propriu în meciurile din Liga Campionilor. Cu o medie de 4000 de fani, roș-albii sunt pe un onorant loc 8, peste bume mari ca Barcelona sau PSG.
1. THW Kiel 26.485 6.621
2. HBC Nantes 23.065 5.766
3. Aalborg Håndbold 19.509 4.877
4. Telekom Veszprém 19.365 4.841
5. Pick Szeged 19.000 4.750
6. SC Magdeburg 17.841 4.460
7. Lomza Kielce 16.500 4.125
8. Dinamo Bucuresti 16.000 4.000
9. GOG Håndbold 13.577 3.394
10. FC Barcelona 12.767 3.191
11. Wisla Plock 11.950 2.987
12. Elverum Handball 11.704 2.926
13. Paris St. Germain 10.106 2.526
14. RK Celje 9.050 2.262
15. RK PPD Zagreb 6.200 1.240
16. FC Porto 3.329 1.109