„Remiza ar fi fost nedreaptă pentru noi.” Xavi a făcut iureș după ce a Barcelona a pierdut El Clasico

Alex Matei 28.10.2023, 20:34
„Remiza ar fi fost nedreaptă pentru noi.” Xavi a făcut iureș după ce a Barcelona a pierdut El Clasico

Xavi a fost nervos la finalul El Clasico pierdut de Barcelona, 1-2, cu Real Madrid. Antrenorul catalanilor crede că echipa sa ar fi meritat victoria.

Barcelona a deschis scorul prin Gundogan în prima repriză, dar madrilenii au întors rezultatul în partea a doua prin dubla lui Bellingham. Barca a mai avut și ocazii mari de gol, lovind de două ori bara.

„Cred că am dominat primele 60 de minute, dar când nu faci 2-0, se întâmplă astfel de lucruri în fotbal. Ne trebuie 5 sau 6 ocazii pentru a marca un gol şi ei, din două sau două și jumătate, dau două sau trei goluri. Cred că până și remiza ar fi fost nedreaptă pentru noi.

Ei erau mulțumiți chiar și cu un rezultat de egalitate, dar a venit acea centrare nefericită. Un rezultat foarte prost, dar cu un joc bun. Am creat situații de superioritate, dar este adevărat că în ultimele minute Real ne-a făcut să suferim. Totuși, cred sincer că am fost superiori.

Nu am văzut (n.r.- faza penalty-ului). În vestiar se vorbește despre un penalty, dar astăzi nu am pierdut din cauza arbitrului, ci pentru că nu am transformat ocaziile și am suferit o înfrângere nemeritată”, a spus Xavi, potrivit sport.es.

Bellingham, de neprețuit

Bellingham a fost eroul meciului. Fotbalistul britanic a egalat cu un gol fantastic în repriza a doua, iar în prelungiri a adus victoria cu a doua reușită a sa în El Clasico.

Barcelona a ajuns pe locul trei în Spania după aaceastă înfrângere.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622