Gică Hagi a exultat după revenirea la Constanţa a lui Louis Munteanu. „Regele” regretă însă că Fiorentina nu şi-a dat acordul pentru împrumutul acestuia încă de la începutul sezonului.
Cu două zile înainte de derby-ul cu Rapid, din Giuleşti, Hagi a primit întăriri. Negocierile cu Fiorentina s-au încheiat, în cele din urmă, cu bine, iar gruparea viola l-a trimis din nou, sub formă de împrumut, pe Louis Munteanu la Farul.
„Marinarii” l-au dorit insistent pe fotbalistul în vârstă de 21 de ani şi, încă de la sfârşitul playoff-ului, au făcut presiuni pe italieni pentru a obţine o prelungire a împrumutului. Trupa din „Cizmă” a dorit, în schimb, să îl vadă la lucru pe Munteanu şi acesta a fost cooptat în cantonament.
Îmi pare rău că Fiorentina nu m-a înțeles de la început. A pierdut două luni. Era un jucător important pentru noi, garantam niște evoluții în Europa, dar ei au vrut să-l vadă. Acum, au ajuns la un acord și le mulțumim”, a fost prima reacţie a lui Hagi, după ce Munteanu s-a alăturat lotului campioanei.
„Regele” crede că Munteanu îşi va pune rapid amprenta pe jocul Farului şi dă de înţeles că acesta nu va avea probleme în a-şi câştiga locul de titular în echipă. Sezonul precedent, fotbalistul de 21 de ani a apărut în 29 de partide din Superligă şi şi-a trecut numele pe lista marcatorilor de zece ori.
Pe Louis îl cunoaștem foarte bine și sunt sigur că va avea un randament foarte bun cu noi”, a fost pariul lui Hagi.
Munteanu nu a bifat încă nicio prezenţă într-un meci oficial la prima echipă a Fiorentinei. Acesta a jucat, în schimb, pentru echipa de tineret a italienilor. A fost, de asemenea, rezervă nefolosită în mai multe partide din Serie A şi Coppa Italia.
Munteanu vine să acopere golul lăsat în ofensivă după plecarea golgheterului Denis Alibec în Qatar.