Regina tenisului mondial s-a încoronat și la US Open 2022. Iga Swiatek este de neoprit
Iga Swiatek (21 de ani – 1 WTA), regina tenisului mondial din acest moment, a triumfat la US Open 2022 și pare că este de neoprit pentru adversarele din circuit. Sportiva din Polonia a învins-o în marea finală de la Flushing Meadows pe Ons Jabeur (28 de ani – 5 WTA), scor 6-2, 7-6(5).
Iga Swiatek a câștigat US Open 2022! Regina tenisului mondial și-a adăugat al treilea titlu de Grand Slam în palmares
În vârstă de doar 21 de ani, Iga Swiatek este regina tenisului mondial, iar la US Open 2022 a reușit să câștige a treia finală de Grand Slam din tot atâtea disputate. Precedentele două succese au venit pe zgură, la Roland Garros (2020, 2022), iar acum a avut ocazia de a triumfa în premieră pe suprafață dură.
Aflată într-o formă de senzație, Swiatek a început excelent finala de la Flushing Meadows contra lui Ons Jabeur și a avut nevoie de doar 30 de minute pentru a-și adjudeca primul set, scor 6-2.
În schimb, setul secund a fost unul mult mai echilibrat. Ambele jucătoare și-au cedat serviciul de câte două ori, iar în cele din urmă setul a intrat în tie-break. Jocul a continuat să fie la fel de echilibat și în tie-break, Swiatek și Jabeur fiind mai mereu la egalitate de puncte, însă în final poloneza a făcut diferența și s-a impus cu 7-5, reușind să își adjudece prima minge de meci.
A fost a treia finală de Grand Slam disputată de Iga Swiatek în carieră, după cele de la Roland Garros din 2020 și 2022. Până acum, le-a câștigat pe toate. De asemenea, ea a devenit și prima poloneză din istorie care triumfă la US Open.
„S-a jucat nemaipomenit! Cred că a început deja o rivalitate și vom avea multe meciuri în continuare! Felicitări echipei tale, Ons, lucrați foarte bine. E incredibil ce s-a întâmplat aici, vă mulțumesc!
Trebuie să stăm uniți în aceste clipe și mă bucur că pot uni oamenii prin sport! Încercăm să fim exemple bune și oameni buni prin sport! Mulțumesc și echipei mele, nu aș fi fost atât de bună fără voi!”, a declarat Iga Swiatek, imediat după ce organizatorii i-au înmânat trofeul de campioană.
Cine o mai poate ajunge pe Swiatek în clasamentul mondial? Are de două ori mai multe puncte față de principala urmăritoare
Iga Swiatek a urcat pe prima poziție în clasamentul WTA în luna aprilie a acestui an și de atunci le domină clar pe celelalte jucătoare din circuit. Însă, odată cu succesul obținut la US Open 2022, poloneza și-a asigurat un avantaj uriaș față de principala urmăritoare.
Începând de luni, Iga Swiatek va avea un punctaj total de 10.365 de puncte în clasamentul WTA. Îmediat în spatele ei va fi chiar rivala din finala US Open 2022. Ons Jabeur, sportivă care reprezintă Tunisia, va avea 5.090 de puncte în clasamentul WTA. Având în vedere diferența uriașă dintre primele două poziții, dar și forma polonezei, este greu de crezut că Iga Swiatek va mai putea fi detronată în curând în clasamentul mondial.
O altă bornă interesantă atinsă de Iga Swiatek în acest an o așază fix lângă legenda Serena Williams. Ea a devenit prima femeie care câștigă 7 titluri WTA într-un singur sezon de la Serena Williams, în 2014.
La capitolul venituri financiare, Iga Swiatek va avea în conturi după US Open 2022 un plus de 2.600.000 de dolari!