Tatăl Emmei Răducanu, Ion, sau Ian așa cum îi spun britanicii, a venit alături de fiica sa la turneul Transylvania Open care se dispută în această săptămână la Cluj-Napoca. Este un eveniment destul de rar, el neobișnuind să facă acest lucru în general.
Dar, dat fiind faptul că este vorba despre țara sa de origine, Ion Răducanu a ales să vină la Cluj-Napoca. Cu toate astea, el a refuzat să ofere declarații presei din România.
Tatăl campioanei de la US Open susține că nu are de ce să facă acest lucru pentru moment. Și chiar dacă ar avea, tot nu ar face-o, pentru că nu se simte confortabil în această ipostază.
Vă respect, dar aş vrea să ştiţi că nu vreau să dau declaraţii. Nu sunt omul declaraţiilor, al interviurilor. Şi dacă ar fi să vorbesc, încă este prea devreme. Vă mulţumesc”, a spus Ion Răducanu potrivit Fanatik.
Un alt aspect de remarcat este că tatăl Emmei nu obișnuiește nici să stea în spatele băncii fiicei sale în timpul meciurilor, așa cum fac majoritatea apropiaților jucătorilor din circuit. El preferă să stea în tribune, fapt ce denotă că nu dorește să iasă foarte mult în evidență.
Chiar și așa, prezența sa alături de fiica sa la Transylvania Open înseamnă foarte mult pentru noua stea a tenisului mondial. Poate tocmai pentru faptul că se întâmplă atât de des.
Ion Răducanu nu a fost nici la turneul din acest an de la US Open, unde Emma a intrat definitiv în istoria tenisului, fapt dezvăluit chiar de Emma într-un interviu acordat la turneul de la Cluj-Napoca.
Înseamnă mult faptul că tatăl meu că este aici, în ţara sa. În mod normal nu face deplasările cu mine, dar pentru că este vorba de România el trebuia să vină, categoric. Nu ar fi ratat ocazia. Este minunat să îl am alături de mine, nu a fost la New York, iar acum poate să experimenteze din bucuria de după un succes. Cu toţii ne simţim foarte confortabil şi bineveniţi aici”, a spus Emma Răducanu.
Emma Răducanu va juca azi în sferturile de finală de la Transylvania Open împotriva ucrainencei Marta Kostyuk. Favorita numărul 3 a turneului de la Cluj-Napoca a trecut în optimile de finală de Ana Bogdan, iar după meci a anunțat că încă nu se află la nivelul său maxim și mai are multe de arătat.
Astăzi vorbesc în engleză, sunt mai obosită. Mă simt bine că am jucat contra unei sportive ca Ana, o româncă. Mulțumesc voluntarilor care au muncit mult și acum au făcut gălăgie în tribune, au suplinit absența fanilor. Îmi pare rău că totuși nu sunt suporterii prezenți.
Nu am apucat să vizitez Clujul, dar vreau. Dacă o să pierd, sigur o să mă plimb pe aici. Dar mai vreau să joc. Mai am mult de muncit, am doar 18 ani, mai am de crescut. Nu sunt produsul finit, pot mai mult, dar trebuie să învăț meci de meci”, a spus Emma Răducanu după victoria cu Ana Bogdan.