Rednic taie în carne vie. A făcut lista neagră la UTA pentru la iarnă.
În prezent, UTA Arad se află pe locul 14 în Superliga, cu 11 puncte obținute după 12 meciuri jucate.
Mircea Rednic, antrenorul UTA-ei, a anunțat numele a trei jucători care ar putea să părăsească formația arădeană, la iarnă. Este vorba despre Aleksandar Vucenovic, Frederik Holst și Marko Roganovic.
„Nu știu dacă e scos Vucenovic de pe lista LPF, e concurență mare în atac. A revenit greu și după accidentare și ne gândim, s-ar putea să mai fie un jucător sau doi, intrând Conte… Vucenovic se antrenează până în iarnă și atunci o să luăm o decizie. Noi am intrat în panică la un moment dat, aveam șase jucători under pe bancă, patru etape eu nu am reușit să pun pe foaia de arbitraj 20 de inși. Târziu au venit jucătorii. Nu că am intrat în panică, dar ne-am grăbit. Unii dintre jucători nu s-au adaptat, trebuie să recunoaștem asta. Vrem imediat, a venit, l-am băgat… Cu Kevin (n.a. Luckassen) a mers, pentru că e un jucător pe care-l cunoșteam, pe ceilalți nu i-am cunoscut, doar din informații, știți cum e când te uiți pe WyScout. Cu toate că la Vucenovic am avut informații, a lucrat cu băiatul lui Gigi Mulțescu la echipa aia și mi-a zis că chiar e bun.(n.r.
(n.r. despre situația lui Frederik Holst) Nu vreau să vorbim acum despre asta, am făcut un 2-2 așa frumos, cu o echipă din campionatul României care are buget, care și-a propus anul acesta campionatul. Noi în anul acesta ne-am propus să formăm o echipă și cred că o vom face.
Roganovic e plecat de mai mult timp, cred că face o lună. Așa se întâmplă când refaci o echipă de la zero, au plecat 20 și ceva de jucători, au venit 25, e normal că sunt unii care nu se adaptează și pe mine mă interesează ca lucrurile să meargă bine. Nu țin cont de nimeni, indiferent ce jucător e, dacă nu ajută echipa, nu intră în lot. Prefer să am problemele astea, o să vină și Cooper și Conte și Fabry, o să fie greu, dar sunt sigur că jocul nostru va crește”, a declarat Mircea Rednic, în cadrul conferinței de presă de la finalul partidei UTA – Rapid 2-2.