Mircea Rednic continuă să revoluționeze echipa UT-ei. Înaintea jocului cu FCSB, primul oficial din 2024 pentru arădeni, a informat 4 jucători că sunt out.
Ghinionul a căzut pe Dumitrașcu, Marku, Ofosu și Stroungis.
„Nu vor face deplasarea pentru meciul cu FCSB. Le-am spus că asta e situația, le-am recomandat să-și caute echipe. Au cifre bune, au jucat și ca titulari, au intrat și din postura de rezerve. Eu am fost corect. Trebuie să înțeleagă situația. E strategia antrenorului, ei nu se încadrează în ceea ce-mi doresc”, a spus Rednic.
La UTA, au ajuns în această iarnă Răzvan Triv, de la ACS Mediaș, din liga a 3-a, și Ariel Lopez, adus după ce Oțelul l-a dat afară. Rednic îl mai vrea și pe Vlad Morar. Atacantul a luat titlul în 2023 cu Farul, apoi a plecat în liga secundă din Grecia, la Niki Volou.
„Vlăduț Morar e un jucător cu care am lucrat, e talentat, cu mine a jucat și a făcut-o foarte bine la Petrolul, unde era o echipă tânără și în formare. Dacă va accepta condiții de performanță eu voi insista să semneze. E un jucător cu calități, pe care îl compar cu Budescu.
Singurul lucru care îi lipsește e ambiția dar acum ținând cont că s-a însurat, are și un copil, responsabilitățile sunt mult mai mari cred că și el își dă seama că e o șansă contractul pe care i l-am oferit”, a dezvăluit Rednic.
FCSB – UTA se joacă luni seara, de la 20:00, și e live pe playsport.ro