Cristi Cernodolea, agentul care s-a ocupat de transferul lui Cristi Ganea la FCSB, a povestit și cum s-a făcut mutarea lui Adrian Mazilu la Brighton, după cum playsport/ro a anunțat în exclusivitate, încă de pe data de 6 iulie 2023.
Avocatul, care lucrează în cadrul unei firme de agenți cu sediul la Londra, a povestit cum Mazilu ar fi putut ajunge și la o echipă de top din Italia, pe un salariu dublu față de cel din Premier League.
”Mazilu a mai avut și alte oferte, dar trebuie să vă spun că acest jucător se află pe lista de monitorizare ale celor mai importante echipe din Spania. Și când spun primele două știu ce spun.
Da, e vorba de Real Madrid și de Barcelona, dar e vorba doar de monitorizare, nu de situația în care se ajunge să se facă o ofertă.
Dar, Real și Barcelona nu au mai avut de foarte mulți ani vreun român în atenție. Totul va depinde de evoluțiile viitoare pe care le va avea Mazilu. El va fi monitorizat în continuare. Iar Gică Hagi știe asta, pentru că cei de acolo au discutat cu ei. Ce pot să vă spun e că unul dintre aceste două cluburi avea deja un raport creat despre Adi Mazilu.
Era o decizie de ‘to follow’, de a îl urmări în continuare. Nu a fost o decizie de bani, de cumpărare sau să facă o ofertă de achiziționare.”, a spus Cernodolea, la Fanatik.
Mazilu a semnat cu Brighton, dar a rămas sub formă de împrumut la Farul până la finalul anului.
”Adrian este un copil care este atent la cariera sa și care vrea să progreseze. Gică Hagi a mai avut o ofertă concretă din Italia, pe un salariu mult mai mare pentru jucător, nu vă pot spune numele echipei. Suma de transfer, dacă s-ar fi discutat, ar fi ajuns cam tot pe acolo cu cea din Anglia (n.r. – trei milioane de euro).
Dar, Adrian a dorit să ajungă în Premier League, convins că Brighton îl poate ajuta. Este și De Zerbi antrenor acolo. Brighton știe să crească jucători, uitați, cazul Caicedo care a ajuns unde a ajuns.
Nu știu dacă va fi păstrat în lot, e posibil să-l împrumute undeva pentru început”, a mai spus Cernodolea.