Real Madrid și Manchester City au oferit un meci despre care mulți au spus că este printre cele mai frumoase dintre cele jucate în ultimii ani în Champions League. Cele două formații au remizat pe Santiago Bernabeu, scor 3-3.
Este clar că cele două formații sunt printre cele mai puternice din lume. Real și City s-au duelat și în precedentele două sezoane, iar de fiecare dată formația ce a câștigat dubla a câștigat și trofeul.
Real Madrid a primit vizita lui Manchester City, într-un adevărat clasic al UCL-ului ultimilor ani. Returul de săptămâna viitoare din Anglia se anunță la fel de spectaculor.
După acest meci, Guardiola a avut un singur lucru de reproșat. Deși a fost impresionat de construcția stadionului, Guardiola s-a plâns de starea gazonului.
„Îmi place să văd cerul, dar adevărul e că stadionul e impresionant. Acum trebuie doar să aibă grijă de gazon. Nu mă înțelege greșit, e o lucrare impresionantă. Când jucam eu, gazonul de pe Bernabéu era un covor, un covor, dar na, presupun că îl vor repara”, a spus Pep, după meci.
O sursă anonimă a răspuns acuzațiilor lui Guardiola. Acesta a spus că starea gazonului nu este una excelentă, dar este bună, așa cum ar trebui să fie pe orice stadion.
„Gazonul stadionului Santiago Bernabeu nu este de nota 10, dar este de un 8. Aș vrea ca toate arenele să aibă acest gazon”, a declarat o sursă anonimă pentru AS.